Aşa cum v-am informat în ediţia de ieri a ziarului nostru, Ion Marcel Nistor, de 20 de ani, din Bârla, a fost reţinut 24 de ore şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene pentru tâlhărie. Împricinatul a fost dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive, dar procurorul de caz a dispus punerea lui sub control judiciar 60 de zile. Şi aşa se face că flăcăul a scăpat de arest.
Vă reamintim că, în timp ce era într-un parc din Prundu cu un prieten, de aceeaşi vârstă, din Tufeni, Olt, Nistor i-a sustras acestuia un telefon mobil şi, pentru a păstra aparatul, şi-a ameninţat amicul cu un briceag. Anchetatorii au făcut şi două percheziţii domiciliare la Bradu, unde cel în cauză locuieşte fără forme legale, ocazie cu care telefonul mobil a fost recuperat şi restituit păgubitului, iar oamenii legii au mai descoperit două pistoale neletale, patru săbii şi un „box” pe care le deţinea împricinatul.