Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Argeș, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Din cercetări, s-a stabilit că în ziua de 19 septembrie, un tânăr de 20 de ani, din Pitești, cercetat în stare de arest preventiv, ar fi sustras prin întrebuințarea de acte de violență, suma de 150 de lei, de la fosta prietenă, în timp ce se afla la locuința acesteia.
Pe parcursul cercetărilor, persoana vătămată a revenit asupra aspectelor declarate inițial, schimbând în noua declarație situația de fapt, prin susținerea că tânărul nu ar fi agresat-o fizic, ci doar ar fi îmbrâncit-o, iar suma însușită de cel în cauză ar fi de 20 de lei, bani care ar fi fost aduși de către tânăr cu o zi înainte.
În urma administrării probatoriului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cercetările au fost extinse și cu privire la săvârșirea infracțiunii de favorizare a făpturitorului, conform art. 269 din Codul Penal, întrucât din cercetări a rezulat că declarațiile tinerei a fi fost date cu scopul îngreunării cercetării penale și împiedicării tragerii la răspundere a tânărului de 20 de ani.
Dosarul cauzei va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată, atât față de tânărul de 20 de ani, cercetat în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, conform art. 233 din Codul Penal, cât și a tinerei de 18 ani, cercetată în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizare a făptuitorului, conform art. 269 din Codul Penal.