După cum v-am informat în ediţia trecută a ziarului nostru, în jurul orei 22 a nopţii de miercuri, trei bărbaţi au încins un joc de noroc pe terasa unui bar din comuna Boteni. Ei sunt Florin Ionuţ V., de 32 de ani, şi Florian Pirinel M., de 18 ani, ambii din localitate, au jucat barbut cu Gheorghe Lucian P., un tînăr cu probleme psihice, însă nediagnosticate. Acesta a câştigat 35 de lei de la primul partener şi 20 de lei de la cel de al doilea. La un moment dat, aceştia şi-au cerut banii înapoi, dar au fost refuzaţi. Enrvaţi, indivizii au sărit la bătaie, lovindu-l pe Lucian cu picioarele şi cu pumnii până l-au lăsat lat, după care l-au deposedat de suma de 87 de lei şi au fugit.
În urma loviturilor primite, Gheorghe Lucian P. a ajuns la spital şi necesită 4-5 zile de îngrijiri medicale. Identificaţi, agresorii au fost reţinuţi 24 de ore pa bază de ordonanţă şi încarceraţi în arestul poliţiei judeţene, apoi prezentaţi Parchetului de pe ,lângă Judecătoria Câmpulung cu propunerea de a fi dispuse măsuri preventive. Ieri după-amiază, cei doi au fost eliberaţi, împotriva lor fiind punerea sub control judiciar pe o perioadă de cîtea 60 de zile.
Tâlharii de la Boteni, sub control judiciar
Advertisement
Advertisement