Fostul preşedinte al FIFA Sepp Blatter (la stânga în fotografie) a reuşit cu ajutorul a doi asistenţi să fure nu mai puţin de 80 milioane dolari. Federaţia a indicat vineri că preşedintele elveţian şi asistenţii Jerôme Valcke şi Markus Kattner au realizat această operaţiune în ultimii cinci ani. FIFA, cu sediul la Zurich, a înaintat aceste informaţii justiţiei elveţiene şi le va transmite la cea americană.
FIFA a dat exemple. La 30 aprilie 2011, Valcke, secretarul general, şi Kattner, adjunctul său, au primit prelungiri ale contractelor de muncă, de 8,5 ani, până-n 2019, cu prime de plecare generoase şi garanţia plăţii integrale, până la 17,8 milioane dolari şi, respectiv, 9,9 milioane dolari. Plecarea lor ar fi avut loc în cazul în care Blatter nu mai era ales preşedinte. Ceea ce s-a întâmplat exact după ce matrapazlâcurile şi hoţiile lui şi ale lui Platini au fost scoase la iveală. Valcke a fost implicat într-o revânzare pe sub mână de bilete la meciuri şi este suspendat timp de 12 ani de la orice activitate legată de fotbal. Kattner a fost acuzat de „neregularităţi”.
La 1 decembrie 2010, Blatter, Valcke şi Kattner „primesc 23,4 milioane dolari – prime speciale pentru Cupa Mondială din Africa de Sud”, alocate retroactiv la patru luni după terminarea competiţiei şi neprevăzute în nicio stipulare a contractului. Blatter este acum suspendat pe şase ani de la orice activitate legată de fotbal ca urmare a unei alte pungăşii. Este vorba de celebra plată controversată de 1,8 milioane euro, făcută lui Michel Platini, ex-preşedinte al UEFA, suspendat şi el pe patru ani.
Tot tâlhărie, dar de o altă natură, este prăbuşirea în Columbia a unui avion al societăţii de transport „Lamia” în care au murit 71 de persoane, printre care echipa braziliană Chapecoense. Autorităţile boliviene l-au arestat pe directorul societăţii. S-a constatat că lipsa de carburant a dus la prăbuşire. Firma a vrut să facă economii la acest capitol, cu 71 de morţi ca plată.
Peste câteva zile vă spun ce rezultate excepţionale obţine ZZ, adică Zinedine Zidane, la Real Madrid.
Alex HOROVEANU