În această după-amiază, un tânăr a ajuns în spatele gratiilor după ce s-a dovedit că este autorul unei infracţiuni cu violenţă.
Potrivit anchetatorilor, în seara de 23 martie, Nicolae Laurenţiu C., de 20 de ani, din Popeşti, a pus ochii pe un puştan în vârstă de 15 ani, din Piteşti.
De fapt individul era interesat de telefonul adolescentului, un smartphone de ultimă generaţie în valoare de 1.500 lei. Individul l-a atacat pe puştan, l-a îmbrâncit, i-a furat telefonul şi s-a făcut nevăzut.
Victima a sesizat poliţia, iar judiciariştii Biroului Investigaţii Criminale Piteşti au demarat cercetările. În cele din urmă suspectul a fost identificat şi ieri după-amiază a fost adus la sediul poliţiei municipale pentru audieri.
În urmă cu aproximativ două ore, el a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcercat, iar joi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de a fi dispuse măsuri preventive pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.
De menţionat că telefonul a fost recuperat în totalitate şi restituit păgubitului.