Judiciariştii Biroului de Investigaţii Criminale Curtea de Argeş, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul din municipiul Basarabilor, au continuat cercetările într-un dosar penal deschis pentru tâlhărie calificată şi au încarcerat un tânăr. Acesta este Armando Dirivan N., are 22 de ani, şi este din Pietroşani.
Din verificări a rezultat că, în noaptea de 23 spre 24 februarie, tânărul a pătruns fără drept în mai multe locuinţe din comună ca să fure. Într-una dintre case a fost surprins de proprietara în vârstă de 82 de ani, pe care individul a ameninţat-o şi a lovit-o pentru a-i sustrage suma de 50 de lei.
Pentru administrarea probatoriului, poliţiştii din Curtea de Argeş, sprijiniţi de agenţi ai Secţiei de Poliţie Rurală Domneşti şi al luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş, au efectuat două percheziţii domiciliare la Pietroşani, ocazie cu care au descoperit şi ridicat mai multe obiecte cu valoare probatorie în cauză.
După administrarea probatoriului, împricinatul a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. Prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş cu propunerea de a fi dispusă o măsură preventivă, împricinatul a fost dus în faţa instanţei, iar magistraţii au emis pe numelui lui mandat de arestare pentru 30 de zile.
TÂLHAR ARESTAT
Advertisement
Advertisement