În 25 de ani de când fac (şi) publicistică am auzit de la pacienţii mei mii de poveşti, iar destui dintre ei cred că viaţa le-a fost un roman. Majoritatea par banale, dar toate sunt pilduitoare.
* „La noi în comună, cei care fură lemne ca să le vândă primesc ajutor pentru încălzire. Iar funcţia de primar se moşteneşte din tată în fiu, precum tronul Angliei.”
* O femeie în vârstă de 48 de ani a venit la noi pentru că o mânca pielea. Am rugat-o să-mi spună ce sunt cele câteva vănătăi răspândite pe corp. „Sunt de la bătăile soţului. Nu-mi dă la faţă, că acolo le-ar vedea tot satul. Ştie unde să mă pocnească, doar e măcelar”.
* Are 85 de ani, îşi târşeşte picioarele cu paşi mici şi ezitanţi, oboseşte cumplit la cel mai mic efort. I-am spus că „bubele” de pe faţă, pentru care venise din satul ei la cabientul nostru, sunt semne de bătrâneţe, iar singurul tratament ar putea fi cel chirurgical. A zâmbit resemnată şi, parcă dojenitor, mi s-a adresat: „Să ştiţi că nu se zice bătrâneţe. Se zice că ai înaintat în vârstă”.
* O mamaie de la ţară, care a împlinit 88 de ani. Este evident muncită şi subnutrită de pare că nu i-au mai rămas decât oasele şi pielea. Ochii mici s-au retras în fundul orbitelor. A rugat-o pe o cumătră să o însoţească la oraş pentru că singură se temea că nu se va descurca. În timp ce-i scriam reţeta şi-a dat drumul la gură: „Dom’ doctor, nu mai am putere ca pe vremuri, dar nu mă dau bătută. Ştiţi cum zicea Ceauşescu: nu avem nevoie de cantitate. Ne trebe calitate şi nicio palmă de pământ să nu rămână necultivată. El a făcut blocuri şi ăştia nu e în stare nici să le termine ca să se mute lumea în ele”. Cumătra imediat i-a retezat-o: „Taci, soro, că te aude cineva!” Baba curajoasă a ripostat: „Ei, şi? Poa’ să mă şi aresteze, da’ ăsta este adevăru’!”
