Ion Anghel, Andrei Tudoran, Cezar Atodiresei, Cătălin Bălescu, Traian Boldea, Marcel Bunea, Petru Lucaci, George Mircea, George Moscal, Alexandru Rădvan şi Mihai Sârbulescu – 11 artişti profesori de la departamentul de Pictură al Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti – au adus la Piteşti, în pragul Crăciunului, 11 „Lumi posibile”.
Lucrările artiştilor bucureşteni sunt înfăţişate, de alaltăieri, pe simezele Galeriilor „Ilfoveanu”, expoziţia fiind deschisă până la 10 februarie 2018.
Vernisajul a avut loc în prezenţa fondatorilor Fundaţiei Culturale „Ilfoveavu”: omul de afaceri Gheorghe Badea şi artistul plastic Sorin Ilfoveanu. Publicul – de toate vârstele. Oameni senini în templul cu miros de uleiuri. Un ac dacă ai fi aruncat nu ar fi avut unde să cadă, atât de multă lume a participat la evenimentul îmbrăţişat de căldură – şi la propriu, şi la figurat. Şi-au luat notiţe de autori şi vorbitori elevi de la Liceul de Arte „Dinu Lipatti”, mâine-poimâine şi ei mari artişti. Copii frumoşi, asemenea profesorilor însoţitori.