Advertisement
Era vineri, 22 aprilie. În faţa Primăriei Piteşti toată ştăbărimea era cocoţată pe treptele improvizate ale tribunei oficiale. Cu capetele ridicate, toată galeria de viţă nobilă a politicii locale voia să fie remarcată de mulţime, acum în prag de alegeri locale. Le cânta fanfara, iar „tabloul” avea ceva trist şi nostalgic, totodată… De departe, alămurile sunau a jale, căci Tudor Pendiuc era încă acolo să le strice jocurile de putere ticluite de mieii neînţărcaţi ai politicii locale. Era „sărbătoarea lalelelor” şi loviturile la geoalele politice se auzeau trosnind precum micii furioşi pe grătarul electoral!… Care o să plângi, neamule, mâine?…
Gheorghe FRANGULEA
Advertisement