În perioada 27-28 octombrie, în comuna Domnești, s-a desfășurat Tabăra de sculptură „De-a frumosul cu lemnul”, aflată la a doua ediție, fiind organizată de Primăria comunei Domnești, în parteneriat cu Asociația „Credo-Domnești”, Filiala Județeană Argeș „Posada” a A.N.C.M.R.R, Parohia Domnești de Sus, Revista „Suflet Românesc”, Editura „Bibliostar” Râmnicu Vâlcea și Liceul Tehnologic „Petre Ionescu Muscel” din Domnești, cu participarea meșterului popular Ion Rodoș și a profesoarei Andreea Pantazi.
În deschiderea taberei, au luat cuvântul profesoara Vergina Chirițescu, profesorul George Baciu, primarul localității, Doru Smădu, meșterul Ion Rodoș, părintele Daniel Ionuț Moisescu și părintele Ovidiu Marian Vlăsceanu de la Parohia Domnești de Sus, care le-au oferit copiilor iconițe și dulciuri.
Copiii au primit și câte o bucată de lemn de salcie, pe care au finisat-o, pentru a o netezi și a picta pe ea peisaje de toamnă, personaje din folclorul românesc (țărăncuța) ori din ortodoxie (Sf. Filoteea).
Meșterul Ion Rodoș le-a prezentat proiectul „Războaiele daco-romane pe șapte linguri”, concretizat printr-o expoziție cu cele șapte linguri sculptate, pe verticală, cu scene importante, marcante, din cele două războaie daco-romane. Creatorul popular le-a povestit despre tehnica de prelucrare folosită, materialele necesare, precum și despre daci și romani, strămoșii noștri.
Le-a povestit despre împrejurările istorice în care a moștenit regele dacilor denumirea de „Decebal cel viteaz”.
Prima zi a taberei s-a desfășurat în incinta Casei de Cultură Domnești. Momentele muzicale au fost susținute de „Chitariștii de la Argeș”, coordonați de profesorul Cristi Matei. A doua zi a taberei s-a desfășurat la Teatrul de Vară, unde copiii au confecționat din lemn sfârleze și flori-de-colț, pe care le-au pictat, personalizându-le. La finalul taberei, cele mai frumoase și mai bine lucrate obiecte au fost premiate.