Explozie de graţie şi frumuseţe în weekendul recent încheiat la Sala Sporturilor, cu ocazia celei de-a 28-a ediţii a tradiţionalului concurs „Dansul Florilor”, eveniment organizat de Centrul Cultural Piteşti, Federaţia Română de Dans Sportiv, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Argeş şi Clubul „Total Dance” Piteşti. Cei peste nouă sute de participanţi cu vârste între 4 şi 55 de ani, legitimaţi la 60 de cluburi din întreaga ţară, i-au încântat pe cei prezenţi prin fineţe, eleganţă, graţie, strălucire şi în special prin talentul cu care au fost înzestraţi de Bunul Dumnezeu.
Eleganţa, stilul şi rafinamentul perechilor participante au fost aplaudate la scenă deschisă de spectatorii iubitori de frumos care au ales să petreacă două zile în tribuna Sălii Sporturilor. Cei care au optat pentru această variantă nu au regretat deloc. „Sunt o iubitoare a acestui tradiţional concurs, an de an vin aici şi îmi delectez ochii de o manieră unică. Este fantastic mesajul pe care-l transmite dansul sportiv: emoţie, sentimente, eleganţă, pasiune, trăiri şi totodată simţiri. Fiica mea a practicat până nu demult acest sport şi o accidentare a făcut-o să renunţe la marea dragoste”, ne-a spus, duminică după-amiază, cu emoţie în glas o spectatoare.
La capitolul câştigători, precizăm că Argeşul a avut şi două perechi care au reuşit să impresioneze exigentul juriu şi să urce pe podiumul de premiere. De pildă, la clasa D 14-15 ani, perechea compusă din George Eduard Olteanu – Alexia Maria Sandu (Total Dance) a ocupat locul doi, în timp ce la secţiunea Hobby 6-9 ani, perechea Alexander Albert Schieb – Alexandra Maria Florea (Total Dance) s-a clasat pe locul al treilea.
Din păcate, evenimentul a fost presărat şi cu un moment mai puţin plăcut, care din fericire nu a avut urmări grave. De pildă, după deschiderea oficială a concursului, care a avut loc sâmbătă seara, una dintre concurente, originară din Bucureşti, a leşinat la scurt timp după ce a părăsit ringul de dans. Tânăra, în vârstă de 15 ani, s-a simţit rău, fiind nevoie de intervenţia cadrelor medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Argeş, prezente la faţa locului. Adolescentei i s-a pus o perfuzie şi, întrucât nu şi-a revenit complet, a fost transportată la Spitalul de Pediatrie, alături de partenerul său din concurs, care i-a fost alături în permanenţă.
Monica CRISTEA