În ultimele trei luni, Distribuţie Oltenia a organizat 4.811 acţiuni pentru prevenirea şi combaterea fenomenului de racordare ilegală la reţeaua de distribuţie a energiei electrice, fenomen care prezintă un risc ridicat de incendii, daune materiale ori chiar pierderi de vieţi omeneşti şi are impact direct asupra calităţii alimentării cu energie electrică a consumatorilor. Todoată, fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte conform prevederilor codului penal.
Cu acest prilej au fost identificate 674 cazuri în care au existat suspiciuni de consum ilicit de energie electrică.
Cele mai multe, 212, au fost înregistrate în Dolj, urmat de Argeş, cu 130 de cazuri, Olt, cu 125, Teleorman, cu 71, Mehedinţi, cu 55, şi Vâlcea, cu 54, cele mai puţine situaţii de acest gen, doar 27, fiind în Gorj.
„Este în interesul şi beneficiul consumatorilor să sesizeze cazurile de consum fraudulos de energie, pentru ca aceste situaţii, dăunătoare în primul rând consumatorilor corecţi, să poată fi stopate. Toate sesizările primite din partea clienţilor, precum şi identitatea acestora sunt confidenţiale pe tot parcursul acţiunilor departamentului specializat.
Pentru mai multe informatii despre gestionarea suspiciunilor de intervenţii neautorizate în instalaţiile operatorului de distribuţie, puteţi accesa website-ul www.distributieoltenia.ro”, se menţionează într-un comunicat primit de la furnizorul de electricitate.