În Vinerea Floriilor, 770 de argeşeni şi-au căutat un job, semnând… condica bursei generale a locurilor de muncă organizate de AJOFM Argeş în trei puncte ale judeţului. De baftă au avut parte 191 dintre participanţi, agenţia urmând să monitorizeze, pe parcursul unei luni, rezultatele acestei acţiuni.
Cofetar, o filipineză
Printre persoanele selectate în vederea încadrării în muncă se numără şi o filipineză. Perlita Lagrita Lungu, de 43 de ani, „rupe” româneşte, fiindcă de opt ani este căsătorită cu un român. Ea a lucrat la o grădiniţă particulară, ca îngrijitoare, iar la bursa locurilor de muncă a ocupat unicul post de cofetar pe care l-a avut disponibil un agent economic din judeţ. Perlita l-a convins pe angajator cu atitudinea pozitivă. Faţa numai un zâmbet ascunde dorul de locurile natale din arhipeleagul asiatic. Cu un ochi râde filipineza noastră, fiindcă şi-a găsit jumătatea pe plaiurile piteştene, însă cu celălalt ochi plânge, întrucât în arhipeleagul asiatic i-au rămas părinţii, iar ei îşi câştigă din greu traiul, muncind o plantaţie de bananieri şi cocotieri. Perlita şi-a făcut un rost la Piteşti şi este mulţumită că reuşeşte să trimită, din câştigul ei, şi ceva bănuţi la ai săi, în Filipine. În laboratorul cofetăriei care a selectat-o pentru angajare, filipineza le va prepara piteştenilor ecleruri şi savarine. Perlita va purta şorţ şi bonetă după ce, în ţara ei de baştină, a îmbrăcat halatul alb, fiind asistentă medicală, într-un spital.
Vrea să lucreze ca mecanic
Circa 500 de persoane s-au prezentat la bursa locurilor de muncă de la Piteşti, eveniment găzduit de Casa Cărţii. A fost dus cu valul de… speranţe şi Mădălin din Mioveni care, la 21 de ani, ar vrea să-şi câştige pâinea ca mecanic auto. Pe umerii tânărului apasă responsabilităţi familiale, fiindcă părinţii lui au divorţat şi nevoile casei sunt multe. Mădălin locuieşte împreună cu mama şi o soră mai mică. De când a ieşit de pe băncile liceului, ratând diploma de bacalaureat, băiatul a experimentat şase joburi.
Bursa generală a locurilor de muncă din Vinerea Floriilor, prima şi cea mai importantă ca participare din acest an, a fost organizată de AJOFM Argeş atât la Piteşti, cât şi la Câmpulung şi Curtea de Argeş. De la Claudian Baciu, director executiv adjunct, am aflat că, în total, 91 de agenţi economici au pus la bătaie 1.322 de locuri de muncă.
1.000 de locuri de muncă
Cele 52 firme au venit la bursă cu o ofertă destul de diversificată, însumând peste 1.000 de locuri de muncă vacante în industria construcţiilor civile, industria textilă, industria auto (confecţioneri cablaje auto, montatori subansamble), industria prelucrărilor mecanice (sculer-matriţer, frezor, operator maşini unelte cu comandă numerică, lăcătuş), hoteluri şi restaurante (bucătar, barman-ospătar), transporturi, servicii către populaţie, comerţ şi alte domenii de activitate.
34 de locuri de muncă au fost rezervate piteştenilor cu studii superioare, în mod special inginerilor (mecanic, proiectare, constructor, prelucrare lemn), dar şi altor profesii, precum economist, inspector de securitate în muncă şi programator IT.
Fototext: Mirela NEAGOE