„Îți mulțumesc mamă pentru nopțile nedormite, pentru grija cu care m-ai ocrotit! Îți mulțumesc tată pentru rugăciunile și ostenelile tale! Îți mulțumesc frate și te rog să ai grijă de părinții noștri, în locul meu, să fiți uniți, vă iubesc!” Este „mesajul” ticluit de către preotul Tiberiu Vișan din parohia Podul Broșteni, rostit ca fiind din partea lui Teodor, pentru părinții lui, la slujba înmormântării.

20 DE PREOȚI

La ora 12,00 biserica Sf. Treime din Pitești era plină. Cu toate interdicțiile autorităților, dar și recomandările Patriarhiei, pe care au încercat să le respecte, păstrând o oarecare distanță față de ceilalți, enoriașii parohiei, cadre didactice, elevi, rude și prieteni ai familiei Marineață, au fost alături cu toată compasiunea de greu încercații părinți, preotul Cătălin, soția acestuia, distinsa profesoară Simona și băiatul cel mic al acestora, Dimitrie.

În seara de 10 martie, după o lungă și grea suferință, peste chipul fiului lor, Teodor, s-a așternut umbra morții. Peste o lună, acesta ar fi împlinit 27 de ani. N-a mai apucat. Ani jertfelnici pe care preotul și soția sa, i-au parcurs precum un drum al Golgotei, plin de suferință. Știindu-i Crucea pe care a purtat-o cu demnitate, clerul din Pitești și nu numai, a participat la durerea îndoliatei familii. Douăzeci de preoți au săvârșit slujba înmormântării, în mijlocul lor aflându-se protopopul Piteștiului, Laurențiu Dinu. Cu toții s-au rugat pentru „adormitul robul lui Dumnezeu, Teodor” și pentru ca Domnul să așeze sufletul lui unde drepții se odihnesc…

OMUL …CA O UMBRĂ

Într-o ordine desăvârșită, cele peste o sută de persoane prezente la tristul eveniment, nu s-au înghesuit în locașul de cult, mulți dintre ei preferând să asculte slujba de afară, la difuzoare. Cu toții au trăit însă la intensitate maximă durerea părinților și au resimțit-o ca fiind a lor. Chiar și inimile de piatră ar fi fost înduioșate de imaginea înfățișată. Mama lui Teodor plângea necontenit, Dimitrie aplecat cu fruntea lipită de geamul cu care era acoperit iubitul lui frățior iar preotul Cătălin îmbrățișându-i protector pe amândoi.

Capul familiei încerca să le dea curaj celorlalți. În răstimpuri însă, izbucnea în plâns și îmbrățișa sicriul în care-și doarme somnul de veci tânărul. Teodor „al lui”, băiatul cel mare, cel necăjit, cel nefericit, cel care nu a avut parte decât de injecții, pastile, spitale, medici împrejuru-i. Singura lui alinare, vorba tatei, mângâierea fratelui, privirea drăgăstoasă a mamei. Dincolo de toate suferințele fizice, în cei 27 de ani, Teodor a simțit dragostea familiei sale. Și ar mai fi stat cu ai lui, așteptându-i cuminte, în cămăruța sa, să vină fiecare de pe drumurile sale. Credea că așa va fi mereu. Nu știa că „Omul se naște și e tăiat ca o floare, fuge, și piere ca o umbră…”

E …NUNTA LUI TEODOR!

Ce trebuie să fi fost în sufletul preotului Cătalin Marineață, în ceasul la care asista, în biserica în care slujește de 18 ani, la slujba de înmormântare a propriului copil? Totuși în cei 27 de ani cât și-a îngrijit fiul, preotul nu a deznădăjduit nicio clipă. Acum are convingerea că moartea fiului său, nu înseamnă sfârșitul și că Dumnezeu în mărinimia Lui, recuperează lumina pe care a sădi-o în sufletele celor aleși. Putere de a trece peste groaznica încercare i-a dat fiecare dintre cei prezenți astăzi alături de familia sa. Și sutele de mesaje telefonice ale multora. Printre ele, și cel al arhiepiscopului Calinic Argeșeanul care a fost de-a lungul vremii un al doilea tată pentru Teodor. Zeci de cadre didactice, colegii soției și-au arătat solidaritatea, printre ei numărându-se și Gabriela Pendiuc.

Viceprimarul Piteștiului, Sorin Apostoliceanu a transmis și el un mesaj încurajator îndoliatei familii. Toate aceste manifestări de empatie au contat enorm. La fel ca fiecare coroană, lumânare și floare care exprimă prețuirea de care se bucură în Pitești, Cătălin și Simona Marineață. După săvârșirea slujbei, un alt moment extrem de dificil a fost cel al pornirii spre cimitir. Părinții și băiatul lor cel mic au stat minute în șir îmbrățișați lângă mașina mortuară, amânând momentul plecării spre cimitirul Sf. Gheorghe.

Părintele Cătălin a regăsit puterea de a spune printre lacrimi: „Vă rog pe toți să participați la masă, după înhumare. Considerați că, într-un fel, acesta e…nunta lui!” Și lacrimile și-au croit din nou drum, șiroaie, pe obrajii săi triști. Sfâșiată de durere, mama lui Teodor a murmurat în timp ce carul mortuar se punea în mișcare: „Drum bun spre Cer, îngerul meu!” Cortegiul a pornit. Razele soarelui luminau chipul inocent al lui Teodor. Pentru ultima dată…

Distribuie pe Facebook

Eduard Tomaziu

See Full Bio