Președintele C.J. Argeș, dr. Dan Manu, a făcut declarații privind măsurile pentru gestionarea cazurilor COVID-19 în Argeș.
Principalele declarații:
• Întrucât a crescut numărul persoanelor aflate în carantină sau în izolare la domiciliu pe teritoriul județului Argeș, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgentă, s-a adoptat o hotărâre prin care s-a stabilit ca serviciile medicale în regim de urgență să fie acordate în unități spitalicești separate, o unitate fiind destinată pacienților suspecți sau confirmați cu COVID-19, iar a doua unitate să acorde servicii medicale pentru celelate persoane care nu prezintă simptomatologie specifică infectării cu coronavirus.
Astfel, s-a decis ca Spitalul Județean de Urgență Pitești să asigure asistență medicală de urgență pentru toate persoanele care nu sunt suspecte și nici purtătoare de virus COVID-19, iar Spitalul Sfântul Spiridon Mioveni să preia toate cazurile suspecte și confirmate de coronavirus.
• Președintele Consiliului Județean Argeș, dr. Dan Manu, a prezentat stadiul procedurilor privind achiziția aparatelor de testare pentru coronavirus, menționând faptul că, dacă nu apar blocaje în derularea procedurilor, se estimează ca în termen de 10 zile, maxim două săptămâni, să avem aceste aparate în județul nostru. Între timp, se lucrează la amenajarea spațiilor unde vor funcționa aparatele, iar specialiștii în domeniu se instruiesc la Institutul Național Matei Balș din București.
• Președintele Consiliului Județean Argeș, dr. Dan Manu, le-a mulțumit tuturor celor care au făcut donații pentru achiziția de materiale sanitare și aparatură medicală în Spitalul Județean de Urgență Pitești, precum și în alte spitale din județ.
• Președintele Consiliului Județean Argeș, dr. Dan Manu, a transmis un mesaj transportatorilor, care sunt obligați, potrivit legii, să asigure transportul persoanelor, în baza contractelor semnate și asumate. Apelul președintelui vine în contextul în care s-au produs blocaje în mai multe zone ale județului, fiind suspendate traseele, prin decizia celor care dețin aceste firme de transport.
5 Comentarii
Ladiana
Spitalul de la Mioveni este in curs de amenajare, nu are nimic din necesarul de tratare a COVID și bolnavii pozitivi unde sunt tratați deocamdată? Articolul nu dă informația completă
Anonim
S a donat pt spitalul judetean. Sp Mioveni daca devine centru Covid are MARE nevoie de echipamente de protectie!
Anonim
Si uite asa de cantina lui Georgescu se alege praful
Anonim
Daca nu are tot ce trebuie pt tratam bolnavilor de ce? Doar sa raspandim si unde nu e virus😓
Anonim
Corect! Șeful CJ a protejat Județeanul deși ei am avut o grămadă de contacti în perioada asta. Au primit echipamente pentru Spitalul Judetean. Strategie, nu gluma! Întâi, iese în presa și sebatecu pumnul în piept ca Județeanul se va lupta u pacienți Covid, face apel sa se ajute Judeteanul și apoi schimba foaia… Judeteanul rămâne cu echipamente, e spital o Covid si”nulitatile”din Argeș se ocupa de Covid, fără echipamente sau cu protecție necorespunzătoare. Bătaie de joc! Sa va fie rușine celor care decideți viata oamenilor!