Trei bărbaţi au fost luaţi direct din aşternuturi şi aduşi la sediul poliţiei judeţene pentru a fi audiaţi într-un dosar de furt.
La primele ore ale dimineţii, poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş au făcut două percheziţii domiciliare în comuna Băiculeşti, la locuinţele unor persoane bănuite de comiterea infracţiunii de furt. Ofiţerii de la „Economic” au fost sprijiniţi de luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş, iar descinderile s-au efectuat sub directa coordonare a procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti.
Acţiunea se desfăşoară într-un dosar penal privind săvârşirea de infracţiuni de furt cu un prejudiciu de aproape 10.000 lei, fiind vizate casele a doi bărbaţi de pe raza comunei anterior precizate. Din primele cercetări s-a stabilit că, în perioada octombrie – decembrie 2017, mai multe persoane ar fi pătruns în autoturisme parcate în spaţiile de servicii de pe Autostrada A1, de unde ar fi sustras bunuri şi diverse sume de bani.
Cinci suspecţi au fost escortaţi de mascaţi la sediul poliţiei judeţene spre a fi audiaţi de anchetatori, iar acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.
La închiderea ediţiei audierile erau în plină derulare şi urmează să aflăm dacă vreunul dintre cei în cauză va fi sau nu reţinut.