Poliţişti din cadrul Secţiei Rurale Lunca Corbului i-au identificat pe Ilie Mîdălin R., de 36 de ani, şi pe Viorel R., de 39 de ani, ambii din Hrseşti, bănuiţi de comiterea a două infracţiuni de furt.
Din verificări rezultă că, în perioada martie – august, suspecţii ar fi pătrunsîn două locuinţe din comuna de domiciliu, de unde au sustras bunuri în valoare de aproximativ 2.000 lei. Ieri, poliţiştii au efectuat două percheziţii la domiciile celor în cauză, unde au descoperit obiecte de uz casnic şi aparate electronice şi electrocasnice susceptibile a proveni din furturi. Bunurile au fost ridicate de oamenii legii şi predate păgubiţilor – prejudiciul fiind recuperat în proporţie de 80% – şi, totodată, la locuinţa unuia dintre suspecţi a fost găsită o instalaţie clandestină folosită la sustragerea de energie electrică. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.
Val. NICOLAU