PREJUDICIU DE 4 MILIOANE DE EURO
În această dimineaţă, poliţişti ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Române efectuează 12 percheziţii în Bucureşti, Dâmboviţa şi Argeş într-un dosar penal de evaziune fiscală în domeniul serviciilor de protecţie şi pază sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Activitățile vizează domiciliile unor persoane şi sediile sociale (punctele de lucru) ale unei societăţi comerciale cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată.
Din materialul probator administrat până în prezent, au rezultat indicii că, în perioada 2014 – 2019, o societate comercială care executa activităţi de protecţie şi gardă ar fi încheiat cu o serie de companii publice (multe dintre ele activând în domenii strategice, cum ar fi producerea de armament sau energie nuclear – electrică) şi firme private, având ca obiect prestarea de servicii de pază şi încasând de la clienţi peste 95.200.000 de lei (aproximativ 20.000.000 de euro).
În scopul sustragerii de la plata obligaţiilor către stat, administratorii de fapt şi de drept, respectiv directorul economic, ar fi dispus înregistrarea în contabilitatea societăţii şi ar fi declarat la organele fiscale achiziţii de la 83 de societăţi comerciale, care nu ar avea la bază operaţiuni reale.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de peste 18.500.000 de lei (peste 4.000.000 de euro), reprezentând impozit pe profit în sumă totală de peste 8.400.000 de lei şi TVA în valoare de peste 10.100.000 de lei.
Pentru recuperarea prejudiciului vor fi instituite măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând persoanelor bănuite, respectiv părţii responsabile civilmente.
Pentru continuarea cercetărilor cinci persoane vor fi conduse la sediul poliţiei pentru audieri.
Echipele participante la operaţiune sunt constituite din poliţişti din cadrul IGPR – Direcţia de Investigare a Criminalității Economice, Institutului Naţional de Criminalistică şi Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale.