La primele ore ale dimineţii de ieri, poliţişti din Câmpulung împreună cu luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale Argeş şi cu agenţi ai secţiilor rurale arondate au efectuat, coordonaţi de un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria din municipiul de la poalele Mateiaşului, 11 percheziţii la locuinţele unor persoane fizice şi la sediul unei societăţi comerciale bănuite de comiterea infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, tăinuire şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Descinderile au avut loc pe raza comunelor Davideşti, Vultureşti, Stoeneşti şi Valea Mare-Pravăţ, iar din cercetări a rezultat că, în perioada 2015-2017, cei în cauză ar fi tăiat ilegal şi sustras aproximativ 140 de metri cubi de material lemnos. Ulterior, cei în cauză ar fi folosit documente de însoţire completate cu date nereale pentru a comercializa materialul lemnos către persoane fizice din Argeş, Dâmboviţa şi Teleorman. Şase persoane din cele 10 suspectate au fost conduse la sediul Poliţiei Câmpulung pentru audieri. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR, dar au participat şi reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Ploieşti. Prejudiciul a fost estimat la 28.000 lei.
Cu această ocazie, oamenii legii au ridicat de la un depozit de lemne din Vultureşti în vederea continuării cercetărilor şase motofierăstraie şi alte unelte susceptibile că au fost folosite în activitatea infracţională, avize de provenienţă şi însoţire a materialului lemnos şi au fost indisponibilizaţi 10 mc lemn de răşinoase şi foioase. Niciunul dintre împricinaţi nu a fost reţinut şi investigaţiile sunt în plină desfăşurare.
Val. NICOLAU