Poliţiştii argeşeni solicită sprijinul cetăţenilor pentru identificare a două femei suspectate de comiterea unor furturi.
Una dintre ele este bănuită că, pe 4 februarie, a profitat de neatenţia unei femei venite la cumpărături într-un magazin din cartierul Exerciţiu şi i-a sustras portofelul cu bani şi acte personale din geantă.
Cealaltă este suspectată că, pe 11 februarie, în timp ce era într-o farmacie din cartierul Trivale, a profitat de faptul că farmacistele erau ocupate cu alţi clienţi şi a sustras mai multe produse cosmetice.
Imaginile cu cele în cauză au fost descărcate de pe camerele de supraveghere video şi, chiar dacă nu sunt foarte clare, cu sprijinul oamenilor pot contribui la soluţionarea dosarelor.
Prin urmare, persoanele care le recunosc şi pot oferi relaţii referitoare la identitatea celor în cauză, sunt rugate să contacteze Secţia 3 Poliţie Piteşti la numerele de telefon 0248.607.000, interior 20610 sau 0758.22.55.75. Vă reamintim că, tot cu ajutorul imaginilor de pe camerele de monitorizare video, a fost identificată şi femeia care a sustras 1.500 lei dintr-un bancomat din cartierul Trivale, pe care, grăbită fiind, o altă femeie a uitat să-i ridice din fanta aparatului.
Val. NICOLAU