Ieri, poliţişti ai Secţiei Rurale Albota, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu sprijinul agenţilor de la Secţia de Poliţie Rurală Bascov şi al luptătorilor din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale Argeş, au efectuat o percheziţie domiciliară, pe raza comunei Merişani la locuinţa unui tânăr bănuit de comiterea infracţiunii de furt calificat.
Din primele cercetări a rezultat că, în noaptea de 14 spre 15 aprilie, Veniamin C., în vârstă de 20 de ani, din localitate, ar fi sustras trei telefoane mobile şi suma de 5.000 lei dintr-o locuinţă din comuna Bradu.
Cu ocazia percheziţiilor, oamenii legii au ridicat în vederea continuării verificărilor patru telefoane mobile şi un sistem audio, susceptibile a proveni din infracţiuni.
Tânărul a fost condus la sediul Secţiei de Poliţie Rurală Albota pentru audieri. Ulterior, acesta a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi luare a unei măsuri preventive.
Anchetatorii continuă cercetările în această cauză pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, precum şi pentru recuperarea prejudiciului.
Val NICOLAU