Advertisement
În această seară, un jandarm care se afla în timpul liber a găsit pe blvd. Nicolae Bălcescu din Piteşti, în zona unui complex comercial, un portofel care conținea o sumă de bani, acte de identitate și mai multe carduri bancare.
Jandarmul a solicitat colegilor aflați în serviciu să-l însoțească în căutarea proprietarei.
Femeia a fost găsită la domiciliu, acolo unde i-au fost înapoiate bunurile, suma de 1000 de lei și bonuri valorice, ocazie cu care a mulțumit jandarmilor pentru gestul lor.
Advertisement