Aşa cum v-am informat în ediţie de ieri a ziarului nostru, o tânără de etnie romă a fost încarcerată fiindcă ar fi spart un autoturism şi a furat o sumă importantă de bani.
Agenţi din cadrul Secţiei 1 Poliţie Piteşti au continuat cercetările într-un dosar privind comiterea infracţiunii de furt calificat şi au adus-o la audieri pe Graţiela S., de 19 ani din Băiculeşti. Din verificările efectuate, oamenii legii au stabilit că, pe 1 iunie, tânăra se afla în parcarea unui mall de la marginea municipiului. Ea a forţat portiera unui autoturism, de unde ar fi sustras aproximativ 4.500 lei. Constatând lipsa banilor, proprietarul a sesizat poliţia, iar suspecta a fost depistată în urma verificărilor dactiloscopice şi adusă la audieri. Miercuri seară, aceasta a fost reţinută 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerată în arestul poliţiei judeţene.
Extinzând investigaţiile, oamenii legii au stabilit că împricinata nu acţionase singură, ci fusese ajutată de încă o persoană. Aceasta este Robertina Adela S., de 20 de ani, tot din Băiculeşti, nimeni alta decât sora Graţielei, care între timp dispăruse de acasă. Ea a fost prinsă în cursul zilei de miercuri la Râmnicu Vâlcea şi adusă la Piteşti pentru audieri. Pentru identificarea lor, poliţiştii au vizionat imaginile înregistrate pe camerele de supraveghere existente în parcare şi din verificări a rezultat că ambele se aflau sub control judiciar, fiind cercetate tot într-un dosar de furt calificat, măsură care fusese prelungită cu două zile înainte de comiterea furtului din parcare.
Cele două surori au fost prezentate Judecătoriei Piteşti, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile şi cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.