Lucrările aferente proiectului „ Implementarea unui sistem de management integrat al traficului, sistem de monitorizare video inclusiv pentru transportul public de cetățeni” continuă, în municipiul Pitești.
Începând de astăzi, 26.04.2022, în cadrul acestui proiect, Administrația Domeniului Public execută lucrări de dezafectare a sensului giratoriu și a insulei din intersecția Bd. Nicolae Bălcescu cu strada Mircea Eliade.
Lucrările vor continua și pe parcursul nopții, de la ora 22:00 fiind restricționat traficul pe banda adiacentă sensului giratoriu dezafectat.
Municipalitatea regretă disconfortul cauzat conducătorilor auto și recomandă atenție sporită în trafic pentru evitarea incidentelor.