Călătorind pe drumuri argeşene, care mai bune, care mai rele, ajung în centrul comunei Şuici unde, ghidat de indicatorul din intersecţie, mă îndrept către Cula Sultănica.
Ce văd aici, ca simplu cetăţean turist? O clădire pentru care s-a făcut un efort financiar destul de mare, peste 100 mii de euro, de consolidare, conform datelor de pe panoul din incintă. Deşi menţionată ca lucrare terminată, vizitatorului nici pe departe nu i se pare acest lucru. De fapt, nu poţi să-ţi formezi o impresie clară întrucât nu se ştie prea bine ce s-a vrut a fi la exterior, iar în interior nu se poate intra, scânduri brute bătute pe post de uşi ferecate cu lacăte blocând accesul. Cu alte cuvinte, Sultănica are, ce-i drept, pălărie (acoperiş) nouă, dar la ce bun! Plec, trecându-mi prin minte versurile lui George Topârceanu: „Treci lăsând în urmă, la răspântii mute/ Umbre solitare şi necunoscute” (Balada călătorului). În lipsa unei plăci informative despre ctitorie şi a sa Sultănică apelez la internet, însă găsesc date istorice şi juridice alambicate.
În treacăt fie spus, Centrele de Informare şi Promovarea Turismului, în general, ar trebui să fie mult mai prezente în folosul turiştilor. Altfel, vorba marelui comic Constantin Tănase: „Le-am făcut, le-am făcut, dar cu asta ce-am făcut?”
Cât priveşte Cula Sultănica, dacă tot s-au cheltuit atâţia bani, cei care au început ar trebui să finalizeze proiectul pentru ca locaţia respectivă să devină cu adevărat un obiectiv pe harta turistică a judeţului. Clădirii i se poate da, după o sumară analiză, un posibil rol funcţional. Iată o temă pentru responsabilii de resort de la judeţ pentru că ar fi peste puterile factorilor comunali să aloce resurse financiare ca să se facă din Cula Sultănica un punct mai atractiv pe Valea Topologului.
C. BUJDOIU
