Nu cred că în vreo comunitate locală – fie ea un oraş sau un judeţ – astăzi este ceva mai important decât subiectul sănătăţii oamenilor. Poate veţi spune că starea economiei, adică punerea pe picioare a mijloacelor care să genereze plusvaloare, profit, bunăstare, cu implicare în toate sectoarele vieţii sociale, este mai importantă. Sau nivelul instrucţiei publice, sau calitatea apei potabile, sau asigurarea căldurii în această iarnă, sau aprovizionarea cu bunuri de primă necesitate, sau…
Toate sunt importante, dar, în aceste zile, omul se confruntă cu o unitate de măsură a vieţii – Covidul. Acesta a revenit şi mai agresiv, sancţionând tangoul administrativ al măsurilor, temporizarea lor, mai ales politizarea lor şi tratarea Covidului cu dublă măsură. Căci, s-a văzut, ca HORECA să-şi recupereze pagubele, pe litoral a fost un adevărat pelerinaj, ca la Mecca; nicio măsură de autoapărare n-a mai contat, chiar dacă inspectori serioşi au mai administrat amenzi, câştigându-şi dispreţul frontului antivaccinist, antimască, libertarian până la ultimele consecinţe.
Şi consecinţele au apărut. Cât despre dubla măsură, sfidarea politicianistă de la Congresul PNL (pentru liberali, în acea zi n-a existat Covid, ci lupta pentru şefie!) şi de la alte manifestări, când aleşii au ales să nu poarte mască, precum toată lumea, supusă legii, toate acestea au indus în populaţie o opoziţie la măsurile oficiale. Sfidarea, nota dominantă a guvernului, i s-a întors ca un bumerang. Guvernul ezită, pare depăşit de „inamicul C” şi ia, în continuare, măsuri contradictorii. Mă refer la ele, pentru că se regăsesc în teritoriu, inclusiv în Argeş.
Este clar pentru toată luma că şcoala, cele 3 milioane de elevi au fost loviţi brutal. Este fără discuţie că şcoala cu prezenţă fizică este logica învăţământului şi nu cea online, care generează stres, goluri mari în pregătire, abandonarea socializării reale, capitală pentru un tânăr, o lipsă reală de comunicare, fundamentală pentru şcoală. Decizia de a continua şcoala cu prezenţă fizică, în timp ce „afară” incidenţa Covidului este covârşitoare, este discutabilă.
Ideea testelor rapide antigen din salivă se loveşte de lipsa logisticii de specialitate din şcoli. S-a făcut un calcul elocvent: 3 milioane de elevi, testaţi de două ori pe săptămână, înseamnă 6 milioane de teste. Cine le face? Unde? În ce condiţii sanitare?
Admitem, normal, că nu-i uşor nici ministerelor de specialitate – învăţământ şi sănătate, dar deciziile nu se iau nici conjunctural, nici sub presiune politică (teama aleşilor că nu vor mai fi… aleşi!), nici sub presiunea străzii. Decizia este la specialişti, singurii evaluatori credibili. Deja, în Argeş, Piteştiul şi mereu alte localităţi au intrat în scenariul roşu. Ce trebuie făcut? Să cădem în resemnare mioritică, în fatalism? Şi aşa impresia că cetăţenii au devenit, de fapt, actori distribuiţi de un regizor părtinitor numai în roluri secunde este precumpănitoare. Covidul a devenit punctul nodal al deciziilor din viaţa românilor. Sunt decidenţii la nivelul aşteptărilor?
