Ieri, la emisiunea „Subiect de presă” de la „Antena 1” Piteşti, un „vrăjitor” – alias managerul şi regizorul de la „Al. Davila”, Matei Varodi – şi un gazetar – nimeni altul decât directorul nostru, Mihai Golescu – au deschis cutia magică a teatrului.
Suprizele stagiunii viitoare
Realizatorul emisiunii, Mihai Golescu, l-a întrebat pe invitatul din platou dacă este scos modelul uman din cutia magică a teatrului. „Societatea noastră, din păcate, duce o mare lipsă de modele. Şi atunci există calea ca, râzând de anumite tare, să ne detaşăm de ele, să le descoperim, să le semnalăm şi să le dăm la o parte. Există şi calea mai puţin atractivă, aceea de a oferi modelul de loialitate, de curaj, de responsabilitate, de prietenie, de omenie, de valoare etc”, a răspuns Matei Varodi.
Adresându-se telespectatorilor, oaspetele din platou a formulat apetisant invitaţia de a veni la teatrul din Piteşti, dezvăluind o parte dintre suprizele stagiunii următoare, cum ar fi un spectacol după Teodor Mazilu, regizat de actorul „Naţionalului” Alexandru Bindea, o monodramă, după Doru Moţoc, în care joacă Luminiţa Borta şi Cătălin Mirea, festivalul internaţional al teatrului de studio, alte spectacole cu priză la public, precum „Nunta lui Figaro” şi „Scaunele”, de Eugen Ionesco etc.
Maestrul a enumerat câteva piese de referinţă din repertoriul teatrului, în care actorii au simţit de pe scenă energia pozitivă a spectatorilor, reprezentaţiile înaripate de fascinaţia publicului fiind jucate în stagiunea ce tocmai s-a încheiat: „Medeea”, „Legat în lanţuri”, „Lozul cel mare sau Prah”, „Dănilă Prepeleac”, „Ridichea uriaşă” ş.a.
„În fiecare seară, un actor se naşte şi moare”
„Personalitatea actorului reprezintă o lume. În fiecare seară, un actor se naşte şi moare, cu fiecare personaj şi în fiecare spectacol. Omul ar trebui să vină la teatru ca să sărbătorească şi să se bucure. Principalul lucru din spectacol este ideea de a crea comunicarea. În momentul în care simţi că primeşti energia, căldura şi bucuria celui de pe scenă, încerci şi tu, ca spectator, să te schimbi, să te transformi, să devii un om mai bun. Shakespeare, Caragiale, marii creatori au intuit adevărurile fundamentale de viaţă. Iar când două adevăruri de viaţă se bat cap în cap, se naşte o problemă pe care teatrul o rezolvă, fie că este de ordin moral, sentimental, existenţial… Teatrul doar propune variante. Alegerea este a spectatorului”, a spus Matei Varodi.
Mirela NEAGOE