Ce se întâmplă cu viaţa noastră spirituală este, din anumite puncte de vedere, de domeniul aberaţiei. E o atmosferă de delir colectiv din care numai dezaxaţii se pot bucura. Un delir de grandoare isterică, de tip MISA; o prefigurare de erou absolut, un val de vizionari; metafizicieni care întunecă cerul acestui pământ sacru, dat pradă tuturor fantasmelor, tuturor aberaţiilor. E simptomul de convulsii spirituale prevestitoare de apoplexii, de paralizii şi vrăjitorii. Oana Zăvoranu este noua vestală, iar Gregorian Bivolaru este noul profet. Ascultându-i, ai impresia că uşile viitorului sunt deschise numai de ei. Drept care, nu le rămâne acestor timpuri decât idealul mic al creştinismului, dar absolut necesar sufletului nostru. Creştinismul are un destin ingrat, pentru că idealul lui, chiar dacă este mic, este greu accesibil. Pentru creştinism nu viziunile sunt importante, ci credinţa. Tendinţa omului contemporan, spune Paisie Aghioritul, este de a dobândi totul fără efort. Elevii şi studenţii ar vrea să ia note mari fără să înveţe, oamenii maturi ar vrea să câştige mult fără să muncească, iar noi, toţi creştini, am vrea să credem fără să ne nevoim. Noi suntem moştenitorii legali ai simbolisticii creştine, pe care însă într-un fel am trădat-o. Am lăsat să se ruineze casa pe care ne-au clădit-o părinţii şi încercăm acum să pătrundem prin efracţie în „noi spiritualităţi”. Iată dar cum în faţa noastră se cască hăul neantului pe care îl creăm cu „mintea de dincolo”. Mai rău încă: vidul minţii şi inimii noastre este umplut cu idei psiho-neurologice, psiho-sociale şi psiho-politice absurde. Noile spiritualităţi au cerurile joase, deci sunt uşor de cucerit. Barbarii fanatizaţi şi iconoclaşti distrug stâlpii şi simbolurile creştine sub cuvânt că ei, orbiţi, ne pot înlocui credinţa cu ideile lor aberante.
Or, nu putem să renunţăm la simbolurile noastre creştine şi să ne mulţumim cu asemenea surogate. Atingerea sufletului nostru cu astfel de aberaţii ne provoacă tot felul de nevroze. Şi astfel, viaţa merge mai departe în mod inconştient în forme mereu noi şi modificate ale sufletului. Situaţia aceasta prinde contur vizibil la aproape toate emisiunile televizate. Postul România TV nu este altceva decât un delir nevrotic de tipul „date catastrofale despre pensii”; „fraudă uriaşă la bugetul de salarii” etc. Acelaşi delir îl vedem şi la Antena 3 sau Realitatea TV. Iar reporterii sunt principalii promotori ai delirului nevrotic în direct. Toţi aceşti halucinaţi, spiritualizaţi de un mesianism abstract, măcinaţi de propria lor neputinţă, excedaţi de prea marele lor rol social, nu ezită să facă din oamenii simpli mase de manevre pentru cei care se află în culise. Şi astfel, nevrozele televiziunilor sunt preluate de fiecare telespectator în parte. Drept care, societatea noastră este marcată de atât de multe probleme, încât lumea parcă a înnebunit în masă. Acesta este motivul pentru care se manifestă toate nuanţele posibile de atitudini sufleteşti. Mulţi vor să reformeze viaţa sufletească fără a-i cunoaşte cu adevărat temeliile. În emisiunea de televiziune „Adevăruri ascunse”, Dana Grecu este noua Pitia. Cu astfel de idei ne îndoctrinăm şi copiii. Aceştia nu se mai joacă inocent lângă bunica, ci ei poartă lanterna lui Jack în mâini pentru a se transforma în vagi corsari şi piraţi, vagi vrăjitori şi vrăjitoare, mumii şi alte personaje. Şi aceşti „piraţi”, „vrăjitori” şi „mumii” poartă în sine ceva primordial, ceva ireal şi nepământesc, ce se dezvăluie spiritului agresiv.
Acum se impune o întrebare: unde sunt doicile de altădată? Nu mai avem doici să ne crească copiii, ci cămine sau creşe. Or, un călător prin lume, spunea un filozof german, a învăţat mult mai mult de la doica sa, în primii ani de viaţă, decât din toate călătoriile sale la un loc. Astăzi, însă, în absenţa valorilor de solidarizare, mintea copilului nostru devine o adunătură aleatorie de noţiuni precum cele din căciula lui Tristan Tzara, fondatorul dadaismului, iar morala lui nu este decât o defulare, o golire a eului încărcat de frustrări. Mai mult, rezultatul este acela că, în absenţa unei adaptări prin intermediul sistemului de valori al societăţii, copiii au stări succesive de iritare, agresivitate şi nevroză. Nu-i de mirare că astăzi violenţa, cruzimea, teroarea, pornografia şi revolta limbajului ne schimbă faţa lumii. Iată cum, la nivelul imaginarului copiilor noştri, au apărut astăzi alte personaje de poveste. Naivitatea mistică primară nu îi mai stăpâneşte. Simplitatea nu mai e o calitate. Şi astfel, lumea mitică a lui Făt-Frumos, starea primordială a ei, a fost abandonată brusc sau treptat, prin ea însăşi sau prin acţiunile unor alţi demiurgi, precum vrăjitorii şi corsarii, mumii şi draci. Aceştia sunt demiurgi neînţeleşi ca martiri, pentru că lumea lor este una fără suflet. De aceea, pot spune că nervii copiilor sunt atât de întinşi, încât psihologia medicală trebuie să intervină.
Autor: Gheorghe Savu
