„Mă îndur de cine Mă îndur şi Mi-e milă de cine Mi-e milă!”, zice Regele Universului şi aflăm şi noi azi, peste veacuri, din scrierile Vechiului Testament, cutremurându-ne, încredinţaţi încă o dată de atotputernicia Sa. O tânără din Piteşti mărturiseşte şi ea că simte puterea Lui şi a Arhanghelului Gavriil, cel care îi ocroteşte viaţa.
Vocea interioară
La prima vedere e o fată obişnuită, asemeni celorlalte de vârsta ei. Fire sensibilă cu aptitudini artistice încă din copilărie, şi-a îndreptat paşii spre locul în care credea că îşi poate descoperi vocaţia: Liceul de Arte „Dinu Lipatti” din Piteşti. A ignorat vocile acelora care îi vorbeau despre latura pragmatică a vieţii şi necesitatea de a opta pentru o meserie bănoasă, aducătoare de statisfacţii materiale imediate. Arta, se ştie, nu este sursă de îmbogăţire şi majoritatea artişilor mor săraci. Aşa a fost odinioară, aşa este şi astăzi, cu mici excepţii. Totuţi, Alexandra Gabriela Dumitrache şi-a ascultat vocea interioară. Ea îi şoptea că trebuie să îşi urmeze calea desăvârşirii artistice. Astăzi, juna ajunsă la vârsta majoratului îşi aminteşte de perioada în care a descoperit gustul muzicii: „Mătuşa mea a studiat la Liceul de Arte „Dinu Lipatti” şi mă lua mereu cu ea la orele de muzică, eram foarte atentă şi treptat părinţii mei şi-au dat seama că am ureche muzicală, cum se spune. Am simţit de mică faptul că asta mă fascinează, muzica şi asta vreau să şi fac pe viitor. Nu îmi doream altceva.” Dar nu doar liceul de profil şi spectacolele desfăşurate în urbe o atrăgeau pe Alexandra Dumitrache. Tot cu mătuşa sa, cu bunica şi mama, avea să treacă deseori pragul lăcaşurilor de cult. În biserici, la slujbe, fascinaţia ei creştea mai ales când auzea cântările de laudă aduse lui Dumnezeu. Muzica sacră a fost şi a rămas în continuare pentru fată un mister de care speră să se apropie curând.
Tainica rugăciune
Ziua în care a fost admisă la Liceul de Arte din Piteşti a fost una a fericirii depline pentru adolescentă. O primă treaptă pe scara pe cât de anevoioasă pe atât de frumoasă pe care o are de urcat în cariera pe care nădăjduieşte să şi-o construiască în domeniul muzicii. Chiar din clasa a IX-a a optat pentru canto clasic, un domeniu mai puţin spectaculos decât altele. Şi mult mai greu, după cum afirmă mulţi cunoscători într-ale artei interpretative. Şi ca orice început, şi al Alexandrei a fost greu, dar nu s-a dat bătută de la primele poticneli vocale: „Am simţit că acesta este drumul meu şi asta vreau să fac. Eram foarte pasionată de muzica de operă.” Se ştie, cursurile nu sunt îndeajuns fără studiu individual, acasă, fără sacrificarea timpului liber pe altarul artei. Fata a înţeles asta încă din prima clasă de liceu şi a mers înainte cu conştiinţa omului care are o misiune de îndeplinit. Vocea interioară îi spunea că aceasta este calea şi nu alta. Putere căpăta şi din altă parte. Din faţa icoanelor la care se oprea deseori de fiecare dată când intra în biserică. Tainic, neştiută de nimeni, nici măcar de părinţi, implora mai ales mila şi ajutorul Arhanghelului Gavriil, al cărui nume îl poartă deşi colegii şi profeorii ei nu îl folosesc când o apelează. Încă înainte de admiterea la liceu a simţit că ocrotitorul vieţii ei i-a fost alături.
Un mentor de excepţie
Şi tot pe Arh. Gavriil l-a rugat să-i scoată în cale un îndrumător potrivit pentru visul pe care vrea să şi-l împlinească, de a deveni o soprană vestită. Iar minunea nu a întârziat să apară. Mărturiseşte azi tânăra, emoţionată: „Doamna care m-a susţinut în tot cee ce am făcut până acum, care m-a îndrumat pas cu pas şi de la care am învăţat tot ce ştiu acum este profesoara Andra Bivol Costea. Îi voi fi recunoscătoare până în ultima clipă a vieţii mele.” A fost şi a rămas mentorul de excepţie de care avea nevoie tânăra în primul rând pentru a căpăta încredere în propriile-i forţe şi în puterea glasului ei. Ce altă răsplată poate să îi ofere astăzi Alexandra, mai mare decât pomenirea numelui profesoarei sale în rugăciuni, la Sf. Liturghie!?
După muncă şi răsplată
Alexandra Dumitrache, ca orice tânăr preocupat de viitorul său, are planuri mari. Nobila năzuinţă de a cânta pe marile scene ale lumii, asemeni „vedetelor” internaţionale de astăzi. A citit emorm despre vieţile lor şi din toate lecturile sale a înţeles că fără sacrificiu nu există performanţă, ca şi în sport. Încurajată de profesoara ei, Andra Bivol Costea, eleva a început să participe la diverse concursuri de mai mică anvergură. Pe de o parte îşi testa capacitatea artistică, iar pe de alta se familiariza cu scena, învăţând la fiecare apariţie în faţa publicului să îşi stăpânească mai bine emoţiile. Cu privirea înapoi, Alexandra face un bilanţ de etapă: „Primii trei ani de liceu au fost minunaţi, împreună cu profesoara mea am reuşit performanţe mari, am fost la multe concursuri naţionale şi internaţionale şi de fiecare dată am fost apreciată de spectatori şi de juriu şi m-am întors cu premii…” Chiar în 2021, cu toate restricţiile sanitare cauzate de pandemie, tânăra a mers la unele festivaluri de unde, ca de obicei, a revenit la Piteşti încununată cu lauri. „Elite Internaţional Competition” și Concursul Internaţional „Tinere Talente” sunt doar două exemple de succes, Alexandra obţinând locul I!
O mezzosoprană în devenire
La toate competiţiile la care merge, fata este însoţită de un „înger păzitor”, după cum îl numeşte metaforic: profesorul de corepetiţie Titi Radu şi care a ajutat-o enorm atât din punct de vedere mental să facă faţă presiunii de pe scenă, cât şi întru şlefuirea vocii care încă mai suferă schimbări datorate vârstei de 18 ani. „Glasul meu, după cum au descoperit profesorii care se ocupă de mine, este de mezzosoprană. Dumnezeu a vrut aşa. Nu a depins de mine, dar sunt bucuroasă că mi s-a dezvăluit vocaţia adevărată”. Se-nţelege, ca orice creştin autentic, Alexandra Dumitrache ştie că nu trebuie să îşi facă idoli, nici măcar din Biblie! De aceea se fereşte de termen, dar recunoaşte că are o artistă la care se gândeşte zilnic şi de la care se inspiră, mezzosoprana Elina Garanca. Are şi alte „ţinte” pe care le urmăreşte încercând să capete o influenţă binefăcătoare de la fiecare în parte: sopranele Angela Gheorghiu, Cecilia Bartoli, Anna Netrebko.
Îi cântă Demiurgului
Pentru Alexandra urmează o vară de foc. Fiind în clasa a XII-a a Liceului de Arte „Dinu Lipatti”, hopul cel mai mare care se profilează la orizont este, desigur, examenul maturităţii, bacalaureatul. Întru devenirea ei de mezzosoprană, adolescenta trebuie să depăsească obstacolul pentru a-şi continua „drumul” la Universitatea de Muzică din Bucureşti unde va studia tot canto clasic. Sunt planuri frumoase de fată muncitoare şi visătoare care nu îşi pierde timpul, ci fructifică orice ceas pentru studiu, fără să aibă altă precupare decât materiile şcolare, pregătirea pentru bacalaureat şi concursurile la care se va mai înscrie. Ea nu pierde însă din vedere nici viaţa spirituală. Puterea şi-o găseşte tocmai în credinţa pe care o are, de neclintit, că Dumnezeu o iubeşte, El a înzestrat-o cu talent, i-a dat o voce de aur, iar ocrotirea Arhanghelului Gavriil a simţit-o permanent. Înaintea fiecărei competiţii la care merge, posteşte trei zile, se spovedeşte şi primeşte Taina Sfintei Împărtăşanii! Aşa se explică dezinvoltura cu care urcă pe scenă şi forţa cu care cântă, dând de fiecare dată adevărata masură a valorii sale interpretative pe scenă, indiferent de numărul spectatorilor sau de cel al competitorilor. Nu neglijează slujbele de la biserică, la Sf. Litughie şi altele dintre cele rânduite. Pentru că timpul nu-i permite, nu cântă la vreun cor bisericesc, dar psalmodiază laolaltă cu toţi credincioşii în anumite momente ale serviciului divin. Vocea ei se distinge de fiecare dată, iar în urmă cu doi ani, în perioada premergătoare pandemiei, Alexandra a cântat şi într-o biserică, în preajma sărbătorilor de iarnă.
Vesteşte Naşterea lui Hristos
Un „glas divin”, aşa au caracterizat-o toţi cei care au avut privilegiul de a o asculta. „Când voi avea mai mult timp, am să intru în corul unei biserici, probabil după examenul de bacalaureat, vara viitoare. Ador să cânt în Casa Domnului pentru că acustica este specială. Şi nu doar asta. Pe lângă faptul că e un prilej de a-mi antrena vocea, marea mea mângâiere sufletească este aceea că pot să-I cânt lui Dumnezeu, să-I aduc slavă Lui, pentru toate…” Cum se apropie sărbătorile de iarnă, deocamdată, Alexandra pregăteşte colinde. Nu ştie unde le va cânta. Va răspunde solicitării oricărui preot dacă va fi chemată la vreo biserică în Ajunul Crăciunului sau va urca şi pe scenă să vestească Naşterea lui Hristos dacă se vor organiza spectacole. În condiţiile restricţiilor de tot felul din cauza pandemiei este puţin probabil, însă fata nu deznădăjduieşte. Îi va fermeca prin frumuseţea cântului său pe colegi, profesori, prieteni, vecini. În definitiv, la începutul creştinismului, credincioşii îl slăveau pe Dumnezeu în catacombe…
