După cum v-am informat într-o ediţie precedentă a ziarului nostru, un bărbat din Poiana Lacului a ajuns după gratii pentru comiterea infracţiunii de violenţă în familie.
Judiciarişti ai Biroului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, l-au reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă pe Mihai Viorel F., de 42 de ani, din localitatea precizată, pentru comiterea de acte de violenţă în familie, ameninţare şi hărţuire.
Bărbatul este bănuit că, luna trecută, şi-ar fi lovit în repetate rânduri concubina până când, sătulă de bătăile primite, femeia a părăsit locuinţa comună. Cu toate acestea, individul nu a lăsat-o în pace, ci a recurs la ameninţări şi a hărţuit-o, crezând că astfel o va determina să se întoarcă la el. Prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de a fi dispuse măsuri preventive, cel în cauză a fost pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.