Poliţişti ai Secţiei 2 Piteşti au finalizat cercetările într-un dosar penal înregistrat pentru comiterea infracţiunii de tentativă de furt.
Din verificări a rezultat că, în noaptea de 26 noiembrie 2018, Vicenţiu Ionuţ T., de 24 de ani, din Lunca Corbului, a încercat să pătrundă prin efracţie într-un magazin din cartierul piteştean Găvana. El se căţărase pe terasa unităţii şi a încercat să forţeze chepengul din acoperiş. A fost văzut de un locatar din blocul aflat vizavi de magazin, iar acesta a sunat la 112. Un echipaj de ordine publică al secţiei s-a depasat la sediul unităţii şi l-a prins pe flăcău în flagrant.
Reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă pentru tentativă la infracţiunea de furt calificat, după o noapte petrecută în spatele gratiilor a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Procurorul de caz a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile şi cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.