Acţiune dificilă, ieri, în buricul Piteştiului: a fost dat jos de pe Muzeul Judeţean stupul gigantic, de aproape un metru, construit de harnicele insecte la frontispiciul clădirii. În adăpostul natural, familiile de albine au format fagurii şi au depus miere, la greu. Roiul fiind periculos – lucru consemnat şi de ziarul „Argeşul” – conducerea muzeului a solicitat sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi al Primăriei.
„Ştiut fiind faptul că albinele devin agitate şi periculoase când sunt temperaturi caniculare, am hotărât să intervenim. Am solicitat un utilaj cu care să se poată ajunge la peste 10 metri înălţime. Cu ajutorul lui, un coleg de-al nostru, Marius Păduraru, care este cercetător ştiinţific şi, totodată, pasionat de apicultură, a urcat până la frontispiciu şi, protejat de echipamentul specific apicultorului, a reuşit să îndepărteze stupul. A fost o acţiune de prevenţie, pentru că nu puteam aştepta ca cineva să cadă victimă albinelor”, a declarat Cornel Popescu, managerul Muzeului Judeţean.
O acţiune similară a avut loc şi la Teatrul „Al. Davila” în urmă cu o lună, atunci când alt stup de albine, de dimensiuni mari, a fost scos dintre pereţii instituţiei.
Mirela NEAGOE