În acest weekend, printre zecile de corturi cu flori care mai de care mai frumoase şi-au făcut loc şi studenţi ai Universităţii din Piteşti. Scopul lor nu a fost de a vinde minunatele plante colorate în fel şi chip, ci de a atrage tineri către unitatea de învăţământ superior din Argeş. Astfel, ei au pus informaţii la dispoziţia tuturor celor interesaţi să se înscrie anul acesta la una dintre facultăţi. Conform voluntarilor prezenţi la stand, cele mai căutate sunt facultăţile cu profil tehnic (inginerie), limbi străine şi biologie. Culmea, dacă în alţi ani absolvenţii dădeau năvală la ştiinţe economice, se pare că în 2016 acestea nu mai sunt atât de căutate. Cel puţin asta au susţinut promotorii de pe Strada Mare.
George OLTEANU