Un șofer de tir a ajuns în stare extrem de gravă la spital după ce cabina tirului care se defectase a căzut şi l-a prins sub ea. Din păcate bărbatul nu a supravieţuit.
Evenimentul a avut loc vineri seară, pe la ora 20:30, pe Calea Depozitelor din Piteşti, unde şoferul unui tir care se defectase a tras pe dreapta, a ridicat cabina vehicului şi a încercat să remedieze problema apărută. Din câte se pare, el nu a asigurat corespunzător cabina, care la un moment dat a căzut şi l-a prins cu capul sub ea, iar la fața locului au intervenit pompierii militari. La sosire, salvatorii au constatat că nu era nevoie de intervenţia echipei de descarcerare, întrucât cabina fusese ridicată de câţiva martori. Victima, care suferise leziuni deosebit de grave, a fost extrasă de către paramedici şi predată unui echipaj medical al serviciului judeţean de ambulanţă. Acesta a fost intubată, transportată la Spital Judeţean în comă de gradul IV şi preluată de medicii Unităţii de Primiri Urgenţe, al căror prognostic a fost rezervat încă de la început.
Din păcate, în ciuda eforturilor depuse, pacientul a decedat sâmbătă dimineaṭă în jurul orei 04:55 în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a „Judeţeanului”. Se numea Radu B., avea 48 de ani, era domiciliat în Bărăşti, Olt, dar se pare că locuia fără forme legale în Piteşti. În cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.