Strigător la cer! Trei bărbați au lăsat în beznă un sat din Argeș.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au continuat investigațiile într-un caz penal monitorizat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, referitor la săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și complicitate la furt calificat.
Aceștia au identificat persoanele suspectate de comiterea faptelor, reținând doi bărbați, în vârstă de 21 și 33 de ani, ambii domiciliați în comuna Merișani.
O a treia persoană, un bărbat în vârstă de 44 de ani, cu antecedente penale, a reușit să se sustragă cercetărilor.
Conform anchetei, în noaptea de 1 spre 2 aprilie, cei trei ar fi tăiat un segment de aproximativ 150 de metri de cablu montat pe stâlpi. La fața locului, au fost găsite un dispozitiv de tăiat, un clește, o scară și un topor, care au fost ridicate în scopul continuării investigațiilor.
După administrarea probatoriului, cei doi bărbați, în vârstă de 21, respectiv 33 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, pe baza unei ordonanțe.
Ulterior, au fost prezentați în fața instanței de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești. Instanța a dispus arestul preventiv pentru bărbatul de 33 de ani și măsura controlului judiciar pentru cel de 21 de ani.
Foto: descriptiv