În perioada 1-4 octombrie, împreună cu alţi nouă jurnalişti din Argeş, am participat la o vizită a Parlamentului European în Strasbourg (Franţa), la invitaţia europarlamentarului argeşean Gabriela Zoană. A fost un bun prilej de a asista la modul în care se face politica europeană la nivel înalt, la felul în care aleşii noştri îşi fac treaba şi, mai ales, de a înţelege nişte mecanisme care guvernează Uniunea Europeană şi care, din păcate, prea puţin sunt explicate cetăţenilor. În plus, România a fost pe agenda discuţiilor din cadrul PE pe tema „statului de drept şi a protestelor din 10 august”. La Strasbourg se vorbea deja de faptul că pe 31 octombrie va avea loc la Bucureşti un mare miting pentru a marca împlinirea a trei ani de la tragedia din clubul Colectiv, aşa că autorităţile sunt în gardă!
De ce două sedii?
Toţi ştim că, de obicei, se spune că deciziile se iau la Bruxelles (Belgia). Ei bine, sediul central al PE este în Strasbourg, acolo unde eurodeputaţii se adună o săptămână pe lună pentru a lua decizii în plen şi a discuta diverse teme în comisii. La Bruxelles se lucrează mai mult în comisii. Aşa se face că, o săptămână pe lună, în Strasbourg (un oraş altfel liniştit şi mic) ajung dintr-odată câteva mii de persoane: eurodeputaţi, consilieri, comisari, funcţionari, interpreţi, şoferi, securitate… Birocraţia este uriaşă, pentru un document fiind nevoie şi de 7-8 avize. În plus, fiecare vot dat de către eurodeputaţi trebuie să fie explicat în scris.
Piteşteni
În Parlamentul European lucrează multă lume: se vorbesc 24 de limbi din 28 de state membre (germana, de exemplu, este comună şi pentru austrieci). Am aflat că au ajuns aici şi mulţi piteşteni: unii au devenit consilieri personali ai europarlamentarilor (cum este şi cazul unora dintre cei care lucrează pentru Gabriela Zoană), unii sunt la securitate (20 de persoane!), alţii sunt funcţionari. Din păcate, am întâlnit în Strasbourg şi numeroşi cerşetori din România care, ca de obicei, numai fală nu ne fac!
Politică
Strasbourg este un oraş scump tocmai din cauza acestei migraţii lunare a oficialilor europeni. Am asistat însă în comisii şi în plen la discuţii foarte interesante: tema LGBTI (oficialii europeni au insistat că România are dreptul de a-şi defini propriile reguli privind familia), atrocităţile din Cecenia, sistemul BlockChain, Brexit şi, desigur, România. Am văzut cum europarlamentari români precum Monica Macovei şi Cristian Preda acuză Guvernul de fel de fel de lucruri, în vreme ce europarlamentarii PSD încearcă să contracareze. Gabriela Zoană, de exemplu, a avut luări ferme de poziţie în care a spus că în UE se aplică un dublu standard (unul pentru ţările vestice şi unul pentru ţările estice). În final, totul se reduce însă la modul cum se împart banii în UE (România, de exemplu, are nevoie disperată de bani pentru agricultură şi infrastructură, în vreme ce ţările vestice ar vrea finanţări pentru alte domenii). Din păcate, este evident că se doreşte o Europă cu două viteze, iar din acest motiv euroscepticismul creşte, aşa cum a atras atenţia şi Gabriela Zoană care a spus, de asemenea, că este păcat ca aşa ceva să se întâmple în condiţiile în care România este pe primul loc în UE din punct de vedere al convingerilor pro-europene.
Turnul Babel
Clădirii în care funcţionează Parlamentul European i se mai spune şi „Turnul Babel”, tocmai pentru că aici se vorbesc multe limbi, dar şi ca un mesaj pentru unitate. În interior este forfotă mare şi aleşii şi consilierii aleargă de colo-colo într-un ritm ameţitor. Membră a patru comisii (inclusiv LIBE şi pentru agricultură), Gabriela Zoană şi oamenii ei încep de multe ori treaba la ora 8 şi o termină spre miezul nopţii! Pe holuri şi în cafenele se face lobby din greu, iar o zonă este dedicată exclusiv presei (de unde şi Sabina Iosub a făcut la un moment dat o emisiune în direct cu premierul Viorica Dăncilă). Şi la cantină e nebunie, aici preţurile variind de la 6 euro un meniu la 12 euro.
Avion
Spre Strasbourg, Tarom asigură o cursă lunea, cu escală către Bruxelles. Iar avionul de întoarcere este joia. Am fost, aşadar, în acelaşi avion cu europarlamentarii români (majoritatea acestora a stat la clasa I): Monica Macovei (care la întoarcere a dormit la clasa Economic), Adina Vălean (soţia lui Crin Antonescu), Ioan Mircea Paşcu (vicepreşedinte al PE), Cristian Preda – sunt doar câţiva dintre aleşii români alături de care am călătorit, acestora adăugându-li-se la întoarcere şi Victor Ciorbea, Avocatul Poporului. Un bun prilej pentru a mai afla una-alta şi pentru a schimba impresii.
Strasbourg
În ciuda programului încărcat, am avut şi posibilitatea de a vizita oraşul emblemă al Alsaciei. Aflat la graniţa cu Germania (de care a şi aparţinut în anumite perioade istorice), Strasbourg este – vorba unei colege din delegaţia noastră – oraşul în care să vrei să ieşi la pensie. Liniştit, cochet, destul de redus ca întindere, oraşul este atestat încă dinainte de Hristos şi este încărcat de istorie. Poţi să navighezi pe canalele îngrijite, să te pierzi pe străduţele cu iz medieval din Mica Franţă, să te bucuri de o cafea în centrul vechi sau să admiri catedrala Notre Dame, o operă de artă desăvârşită. Poţi, de asemenea, să te delectezi cu numeroase produse tradiţionale, de la dulciuri la brânzeturi şi vinuri care mai de care mai aromate, sau poţi să te plimbi pe malurile apei unde stau înşirate cupluri de îndrăgostiţi care îşi şoptesc vorbe tandre. Modernismul e şi el la el acasă, de la clădirea Conservatorului până la cea a gării centrale sau în mall-urile cu produse de lux (că, deh, doar sunt europarlamentari pe aici!). Un oraş în care vrei să revii, chiar dacă nu eşti membru al Parlamentului European sau consilier al vreunui ales…