Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești s-a stabilit că azi noapte, un tânăr de 22 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe strada Aurel Vlaicu, din Pitești, în condiții de carosabil umed, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând într-un șanț și într-un cap de pod.
În urma accidentului, două tinere, de 16, respectiv 22 de ani și un bărbat de 27 de ani, pasageri în autoturism, au suferit multiple leziuni și au fost transportați la spital.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Recomandăm tuturor conducătorilor auto să adapteze permanent viteza la condițiile meteo-rutiere și să circule cu atenție sporită, mărind distanța de siguranță, în special în condiții meteo nefavorabile, cum ar fi precipitații, carosabil umed, alunecos sau ceață.