Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, urmează să ajungă în curând în judeţul Argeş, a spus preşedintele Dan Manu. Cu acest prilej vor fi aduse în discuţie proiectele vitale pentru infrastructura judeţului, respectiv autostrada Piteşti-Sibiu, a doua centură ocolitoare a municipiului, reabilitarea DN73 Piteşti-Câmpulung Muscel, construcţia podului nou peste râul Argeş spre Mărăcineni şi reabilitarea Transfăgărăşanului. Dan Manu a declarat că este inacceptabil ca pe acest drum cu o importanţă turistică majoră să fie lăsate să circule în voie camioane cu suprasarcină de lemne, carosabilul fiind astfel afectat constant. Deci, şi dacă s-ar face reparaţii, tot ar fi probleme în viitor dacă nu se reglementează problema respectivă. „Sunt multe instituţii care ar trebui să se implice în acest sens. RAR, ARR – de exemplu. Şi acestea sunt tot în subordinea Ministerului Transporturilor. Vom discuta cu domnul ministru pentru a găsi cele mai bune soluţii”, ne-a declarat Dan Manu.
Claudiu DIŢA