Un an bun pentru toate secţiile de la CS Mioveni
Săptămâna trecută, oficialii de la CS Mioveni i-au premiat pe cei aproximativ 300 de sportivi de la toate secţiile clubului, antrenori, conducători, precum şi oficialităţi locale. La festivitate au fost prezenţi şi cinci componenţi ai echipei de fotbal seniori: Roberto Ayza, Alin Popa, Ciprian Biceanu, Marius Galan şi Andrei Nilă. Aceştia au urcat rând pe rând pe scenă şi au fost aplaudaţi de întreaga sală.
Din punct de vedere sportiv, anul 2016 a fost unul foarte bun pentru toate secţiile de la CS Mioveni. Fotbalul se află în obiectiv, atât în campionat, cât şi în Cupa României. După cum se ştie, galben-verzii au eliminat Steaua şi s-au calificat în sferturile de finală ale Cupei României.
Campioană a ţării la tenis de masă, CS Mioveni a completat această performanţă şi cu prestaţii remarcabile în Cupa ETTU. Nu trebuie uitate nici secţiile individuale, judo şi box, ai căror sportivi s-au evidenţiat în mod pozitiv în acest an. La final, micuţii sportivi au fost răsplătiţi cu cadouri de la Moş Crăciun.
Clubul este finanţat de Primăria şi Consiliul Local Mioveni, fiind condus de Dumitru Olteanu – preşedintele Consiliului Director şi Constantin Stancu – preşedinte executiv. Echipa cu care cei doi lucrează este formată din: Claudiu Cojocaru – director de marketing, Daniel Barbu, Bogdan Stoica – directori sportivi, Şerban Gheorghe, Doru Toma – directori de organizare.
CS Pristavu şi-a premiat sportivii
Sportivii secţiei de tenis a Clubului Sportiv Pristavu Câmpulung se află de câţiva ani buni în topurile naţionale, astfel că oficialii grupei s-au gândit să-i răsplătească pe aceştia cum se cuvine. Festivitatea de premiere a început cu tradiţionalul turneu de tenis al jucătorilor de la club, premiul pus în joc fiind şi de această dată un tort. Şi-au câştigat dreptul de a juca finala mare Alexandru Feraru şi Bogdan Iacob, acesta din urmă impunându-se, scor 3-2, intrând astfel în posesia premiului oferit de managerul clubului, Gheorghe Pristavu.
A urmat festivitatea de premiere, moment în care sportivii şi antrenorii au primit cadouri, dar şi câte un plic din partea conducerii. Festivitatea s-a încheiat cu o fotografie de grup şi cu momentul tăierii tortului ce purta sigla Clubului Sportiv Pristavu Câmpulung, delicatesă din care s-au înfruptat toţi cei prezenţi, mai ales copiii.
Demonstraţie de înot
Marţi seara, de la ora 18, Bazinul de Înot Didactic şi Agrement Mioveni a găzduit o demonstraţie de înot susţinută de campionul Bogdan Scarlat şi de sportivii Alexandra Dobrin (campioană natională) şi Sabri Jari (campionul Tunisiei la 50 m bras).
La eveniment au fost prezenţi, pe lângă primarul Ion Georgescu şi preşedintele clubului CS Dacia Mioveni 2012, Adrian Ştefan, reprezentanţi ai grupării din Mioveni, antrenorul Viorel Ciobanu, sportivii şi părinţii acestora. Cei prezenţi au asistat şi la o demonstraţie de talent a micilor şi talentaţilor înotători de la CS Dacia Mioveni 2012.
Cazacu, la Mondialele de ping-pong
Sportivul Alexandru Cazacu, legitimat la secţia de tenis de masă a clubului CS Mioveni, s-a calificat, săptămâna trecută, la Campionatul Mondial de ping-pong, care se va desfăşura la Londra, anul viitor, pe 28 şi 29 ianuarie.
Sportivul argeşean a obţinut calificarea în cadrul turneului de la Bistriţa şi a fost singurul din 60 de sportivi care şi-a câştigat dreptul de a participa la Mondiale. Este a treia calificare pentru jucătorul din Mioveni la o competiţie de o asemenea anvergură. În urmă cu doi ani, acesta a mers la turneul final, trecând de grupe şi fiind eliminat pe tabloul principal de vicecampionul mondial. Anul trecut, deşi s-a calificat, nu a mai mers la Mondiale. Anul acesta, la Londra, pentru titlul mondial se vor bate 64 de sportivi din toată lumea. Ping-pongul este un sport care se joacă la fel ca tenisul de masă, însă cu palete mai simple, nu cu feţe de burete şi cu smirghel pe ele.
Monica CRISTEA