Mâine şi sâmbătă, la Baia Mare, are loc Campionatul Naţional de Ne-waza, sub 21 ani, individual şi pe echipe, competiţie la care şi-au anunţat prezenţa cei mai buni judoka din ţară. CSM Piteşti va miza în acest concurs pe 15 sportivi, iar obiectivul fixat de conducerea secţiei este o medalie la feminin pe echipe şi trei la individual. Sportivii argeşeni sunt pregătiţi de Valentin Ioniţă, Cornel Pălărie şi Alina Cheru.
Vor o medalie
În aceste zile, la Târgu Jiu, are loc Campionatul Naţional de box rezervat juniorilor. Clubul din ştrand va arunca în luptă patru pugilişti pregătiţi de antrenorul Ioniţă Mărăşescu. Obiectivul fixat este câştigarea unei medalii, indiferent de culoarea ei.
Examen dificil
Voleibalistele de la SCM Piteşti se pregătesc să dea piept sâmbătă, de la ora 18, în deplasare, cu o echipă redutabilă. Echipa pregătită de Ciprian Dârnescu va întâlni pe CSM Bucureşti, câştigătoarea Cupei Challenge şi una dintre candidatele la titlu în acest sezon. Piteştencele vin după un eşec, pe propriul teren, suferit în faţa celor de la CSM Târgovişte, vicecampioana României, în timp ce bucureştencele vin după un succes obţinut în deplasarea de la Craiova.
Pornesc favorite
Echipa de handbal feminin a Piteştiului va întâlni, duminică, de la ora 11, la sala de sport a Universităţii din Piteşti, de pe strada Gheorghe Doja, formaţia Şcoala 181 Bucureşti, echipă care ocupă locul 8, cu 6 puncte acumulate în patru meciuri. Argeşencele pornesc favorite în faţa bucureştencelor, prin prisma poziţiei ocupate în clasament după cinci runde, locul 5, cu 10 puncte.
Monica CRISTEA