De mâine şi până duminică, Bacăul găzduieşte Campionatul Naţional de Nataţie, rezervat copiilor cu vârste cuprinse între 10-11 ani, întrecere la care vor lua startul cei mai buni înotători din ţară. CSM Piteşti va fi reprezentat de 10 sportivi, obiectivul fixat de conducerea secţiei fiind câştigarea a trei medalii.
La lotul naţional
Înotătorul piteştean Andrei Marinescu Popazov va face parte din lotul naţional de juniori care va participa în perioada 9-11 decembrie la Concursul Ţărilor Central-Europene la nataţie, întrecere care va avea loc în oraşul Kosice (Slovacia). Sportivul legitimat la CSM Piteşti şi pregătit de Bogdan Chiriac a devenit recent campion naţional la juniori, titlu cucerit în proba de 400 metri liber la Hunedoara. Cu rezultatul înregistrat în proba de 1.500 metri liber, Andrei a terminat pe locul al doilea în clasamentul celor mai bune performanţe la juniori. Astfel că această convocare la lotul naţional nu este deloc întâmplătoare. Lotul României cuprinde 20 de sportivi de la mai multe cluburi din ţară, 10 băieţi (de 15 şi 16 ani) şi 10 fete (de 13 şi 14 ani).
Lupte
Astăzi şi mâine, cei mai buni luptători din România vor participa la Cupa României rezervată cadeţilor, întrecere care se va desfăşura la Târgovişte. CSM Piteşti va fi reprezentat de şapte sportivi pregătiţi de Ovidiu Croitor şi Cătălin Miron. Obiectivul fixat de conducerea clubului este câştigarea a două distincţii.
Selecţie
Sâmbătă, de la ora 8, sala de atletică grea din cadrul Sălii Sporturilor va găzdui Cupa Argeşului la trântă. Pot participa copii din mediul rural, şi nu numai. Competiţia constituie şi un criteriu de selecţie pentru cei care vor să practice luptele greco-romane şi libere.
De neoprit
Cele două echipe de juniori ale SCM Piteşti (sub 19 şi sub 17 ani) mai au două runde de disputat, după care vor lua o binemeritată vacanţă. În acest moment, juniorii sub 19 ani pregătiţi de Viorel Dumitrescu ocupă primul loc al seriei a cincea, iar fotbaliştii sub 17 antrenaţi de Mihăiţă Ianovschi se situează pe locul trei. Alb-violeţii lui Dumitrescu mai au de jucat în deplasare cu LPS Piteşti, iar în ultima rundă vor sta. De partea cealaltă, elevii lui Ianovschi mai au de jucat în deplasare cu LPS Piteşti şi acasă cu CSM Ploieşti. Dacă vor ieşi învingători din ambele confruntări, argeşenii ar putea încheia turul pe podium.
Monica CRISTEA