
Noi reguli și obligații pentru șoferi. RAR a transmis astăzi, 26 martie!
Într-o lume în care mobilitatea este esențială, siguranța pe drumurile publice este de o importanță capitală.
RAR, mesaj pentru șoferii din România
Inspecția tehnică periodică (ITP) nu este o ocazie pentru a afla dacă autovehiculul funcționează în parametri, ci ar trebui să fie doar o confirmare oficială a acestui fapt, atenționează Registrul Auto Român (RAR), pe pagina dedicată de Facebook. Nefuncționarea frânei de mână, a claxonului sau a ștergătoarelor, fumul vizibil, uzura anvelopelor peste limitele permise, existența unor martori aprinși în bord sunt doar câteva dintre neconformitățile pe care șoferii le pot observa singuri, fără a fi nevoie de echipamente profesionale sau de multe cunoștințe tehnice.
Care este mesajul complet al celor de la RAR, citiți în ceea ce urmează.
„Inspecția tehnică periodică (ITP) nu este o ocazie pentru a afla dacă autovehiculul funcționează în parametri, ci ar trebui să fie doar o confirmare oficială a acestui fapt.
Pornind de la această idee, vă reamintim că posesorul unei mașini are obligația legală de a-l menține în stare optimă de funcționare, între două vizite la ITP.
Vrem să vă dăm și câteva exemple de posibile neconformitățile pe care le puteți observa singuri, fără a fi nevoie de echipamente profesionale sau de multe cunoștințe tehnice:
– nefuncționarea anumitor componente ale instalației electrice de iluminare și semnalizare;
– nefuncționarea claxonului;
– fumul vizibil;
– uzura anvelopelor peste limitele permise;
– nefuncționarea ștergătoarelor;
– pierderile semnificative și repetate de lichide: ulei, lichid de frână, lichid de răcire etc;
– uzura accentuată a plăcuțelor și discurilor de frână;
– funcționarea defectuoasă a DPF;
– existența unor martori aprinși în bord;
– apariția vibrațiilor în volan la viteze mai mari;
– scăderea eficienței sistemelor de frânare și direcție;
– fisurile apărute în parbriz, oglinzi laterale etc;
– nefuncționarea frânei de mână;
– starea generală a caroseriei, degradarea unor elemente de caroserie;
– scurgerea de lichid din amortizoare.
Nu mai e nevoie să spunem că simpla constatare a neconformităților nu este suficientă pentru a fi siguri că nu vă puneți în pericol atunci când circulați cu autovehiculul. Defecțiunile trebuie remediate până la efectuarea ITP.
În plus, dacă între două verificări tehnice periodice ați înlocuit motorul, ați montat instalație GPL pe autovehicul sau i-ați modificat culoarea, este necesar să mergeți, întâi, la o reprezentanță RAR, pentru a fi făcute mențiunile necesare în CIV”, este postarea publicată, astăzi, de Registrul Auto Român Oficial.
Reacțiile șoferilor internauți
Comentariile la recenta postare nu au încetat să apară.
„Anvelope, direcție, frâne, lumini și fum. Este de înțeles și sunt de părere că sunt obligatorii pentru a circula pe drum, dar vreau să îmi spuneți și mie: cu ce îi pune în pericol pe ceilalți participanți la trafic o aripă ruginită sau îndoită? Sau o suspensie sport? Sau frâne mai mari?
Nu le dați posibilitatea pasionaților să își omologheze ușor aceste modificări – pentru voi ilegale; toată chestia cu omologarea este o bătaie mare de cap și rămâne la latitudinea inginerului care îți vede mașina.
Frâne mai mari înseamnă o frânare mai bună. O suspensie sport înseamnă o stabilitate mai bună. Anvelope mai mari înseamnă o aderență mai bună. Dar pe voi nu vă interesează asta: voi vreți să luați taloane și să primiți banii pe taxe!, a comentat „cu subiect și predicat” un șofer pasionat.
„Eu întrețin mașina pentru siguranța mea, nu pentru că trebuie să fac ITP. Conduc de 35 de ani, fără accidente. Siguranța e pe primul loc și o mașină în stare bună e esențială pentru siguranța în trafic”, a notat împăciuitor un conducător auto prudent.
„Ce treabă are dacă am schimbat culoarea mașinii cu siguranța autovehiculului și cu siguranța în trafic?”, a întrebat retoric un internaut.
„E plin de… cazane în trafic! Stați mai des și mai mult prin trafic. E nevoie de… curățenie!”, a recomandat un alt internaut.
„Atâtea neconformități, încât nu știu pe care să o repar prima”, a scris un șofer mucalit.
Probleme comune ale mașinilor care pot fi rezolvate pe loc de șoferi
Dincolo de aceste comentarii este clar ca lumina zilei că defecțiunile mașinii trebuie remediate până la efectuarea ITP.
Așadar, asigură-te că frânele mașinii funcționează eficient, că sistemul de iluminare este complet funcțional și că direcția și suspensia sunt în stare bună. Verifică și starea anvelopelor, asigurându-te că au adâncimea profilului corespunzătoare și că nu prezintă deteriorări vizibile.
Oricare șofer se poate confrunta cu diferite probleme la mașină. Din fericire, multe dintre aceste probleme pot fi diagnosticate și remediate fără a fi necesară intervenția unui mecanic profesionist.
Iată câteva probleme comune ale mașinilor care pot fi rezolvate fără a cere ajutor specializat:
- Dacă motorul nu pornește, primul lucru pe care ar trebui să-l verifici este bateria. Dacă este descărcată, încarc-o cu ajutorul unui încărcător sau cere ajutorul unui alt șofer pentru a face transfer de curent de la alt vehicul, folosind cablurile de pornire.
- Verifică bujiile și înlocuiește-le, dacă este necesar. În plus, asigură-te că sistemul de alimentare cu combustibil funcționează corespunzător și că filtrele de combustibil nu sunt înfundate.
- Dacă nu funcționează farurile, verifică siguranțele. Dacă siguranța este arsă, înlocuiește-o cu una nouă, de aceeași valoare. Dacă siguranța este bună, verifică becurile farurilor, dar și conectorii. Aceștia ar putea fi corodați/arși și vor necesita înlocuire.
- Dacă frânele mașinii scârțâie sau dacă fac zgomote neobișnuite în timpul frânării, cel mai probabil discurile și plăcuțele de frână sunt uzate și vor trebui înlocuite.
- Dacă pedala de frână se simte moale sau nu acționează corespunzător poți avea probleme la sistemul de frânare. Verifică nivelul lichidului de frână din rezervor, poate e nevoie să adaugi lichid de frână. Dacă nivelul scade în mod constant, ar putea exista o scurgere în sistemul de frânare, ceea ce necesită o verificare și o reparație profesionistă.
- Supraîncălzirea motorului poate duce la daune grave, așa că este important să acționezi imediat. Verifică nivelul și calitatea lichidului de răcire din rezervorul de răcire. Dacă nivelul este scăzut, adaugă lichid de răcire, conform recomandărilor producătorului. De asemenea, asigură-te că termostatul funcționează corespunzător și că radiatorul nu este blocat sau murdar.
- Dacă ventilatorul de răcire nu funcționează, ar putea fi vorba de o problemă la senzorul de temperatură sau la releul de ventilator. Verifică conexiunile electrice și înlocuiește componentele defecte dacă este necesar.
În concluzie, păstrează-ți mașina în stare bună de funcționare și bucură-te, în drumurile tale, de călătorii în siguranță și fără griji!
Noi reguli și obligații pentru șoferi. RAR a transmis astăzi, 26 martie!