
Se deschide un nou Hub de afaceri într-o regiune cheie din România!
Piteștiul își consolidează ecosistemul antreprenorial. Astfel, după finalizarea lucrărilor de infrastructură, municipiul reședință de județ a obținut din partea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului titlul de Incubator de Afaceri cu portofoliu mixt.
Acesta va funcționa sub denumirea Business Hub – Prosant și va sprijini antreprenoriatul local, în special în domeniul cercetării-dezvoltării.
Primăria municipiului Pitești are calitatea de fondator al proiectului, iar primarul Cristian Gentea a anunțat că, din această lună, va începe selecția firmelor care vor activa în incubatorul de afaceri.
Un nou început pentru IMM-uri în Pitești
„După finalizarea infrastructurii, am obţinut, din partea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, titlul de Incubator de Afaceri cu portofoliu mixt pentru Piteşti – Business Hub Prosant!
Primăria municipiului Piteşti are calitatea de fondator!
Din această lună, poate începe selecţia firmelor care vor activa în incubatorul de afaceri de la Piteşti, incubator specializat în domeniul cercetare-dezvoltare!”, a anunțat primarul Piteștiului, Cristian Gentea, pe pagina oficială de Facebook.
Investiție importantă pentru sprijinirea antreprenoriatului
Municipiul Pitești derulează, în parteneriat cu INCERTRANS, proiectul „Promovarea spiritului antreprenorial prin sprijinirea activităților de cercetare–dezvoltare în cadrul Pitești Business Hub – Prosant cod SMIS 124630.
În data de 18 decembrie 2023, a avut loc recepția lucrărilor de modernizare, reabilitare și dotare a clădirii din strada Frații Golești, nr. 6.
Clădirea aparține municipalității și este destinată realizării centrului de business de tip „incubator de afaceri” Business Hub – Prosant, în care un număr de minimum 16 firme beneficiare, din categoria IMM-urilor, vor desfășura activități de cercetare-dezvoltare, în domenii identificate în Strategia Naţională de Competitivitate.
Incubatorul de afaceri Business Hub – Prosant este realizat pe o suprafață reabilitată de 2.450 m.p. (teren), din care suprafața construită este de 776 m.p.
Clădirea, care are regimul de înălțime format din subsol, parter și două etaje, este dotată cu sistem de 16 panouri solare.
Parteneriat public-privat pentru stimularea inovării și creării de joburi
Proiectul de la Pitești este finanţat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2 – Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, Prioritatea de investiții 2.1 – Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri, Componenta – 2.1.B. Incubatoare de afaceri.
Obiectivul general al proiectului îl constituie:
- sporirea șanselor de dezvoltare și a ratei de supraviețuire a afacerilor în rândul antreprenorilor din regiunea de dezvoltare SUD MUNTENIA
- creșterea economiei în regiune prin consolidarea poziției pe piață a întreprinderilor mici și mijlocii în domeniul competitiv cercetare-dezvoltare
- crearea de noi locuri de muncă, diminuarea sărăciei, dar și înfrânarea migrației forței de muncă.
Valoarea finală a lucrărilor executate este de 13.983.704,13 lei fără TVA, respectiv 16.640.607,92 de lei cu TVA.
Perioada de garanție este de 60 de luni.
Se deschide un nou Hub de afaceri într-o regiune cheie din România!