
Anunț pentru călătorii CFR! Se întâmplă duminică, 30 martie în toată România.
CFR Călători anunță
CFR Călători ora de vară 2025. Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA a anunțat, printr-un comunicat postat pe site-ul propriu, că, începând cu data de 30 martie 2025, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, ora 03:00 devenind ora 04:00.
Așadar, activitatea de transport feroviar va trece la ora oficială de vară, începând cu data de 30 martie, ora 03:00 devenind ora 04:00.
Totodată, compania precizează că trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, iar circulația se va efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.
Mersul trenurilor duminică, 30 martie
„Trenurile operate de CFR Călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 29/30 martie a.c. la ora 03:00, care va deveni ora 04:00. După ora 04:00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.
Trenurile operate de CFR Călători aflate în circulație după ora 03:00, care devine ora 04:00, își vor continua mersul până la stația de destinație, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 04:00 – 05:00, trenurile vor pleca în ordinea rangului”, se arată în comunicat.
CFR Călători ora de vară 2025
Trenurile operate de CFR Călători aflate în circulație după ora 03:00, care devine ora 04:00, își vor continua mersul până la stația de destinație, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 04.00 – 05.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului (mai întâi Intercity, apoi Interregio și la urmă Regio).
Potrivit CFR Călători, și în țările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeași zi de duminică, 30 martie 2025, iar între stațiile de frontieră cu țările vecine trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.
Anunț pentru călătorii CFR! Se întâmplă duminică, 30 martie în toată România.