
Se face lumină în Pitești! Contractul a fost semnat azi, 46 de străzi vizate.
Contract semnat la primăria Pitești
Astăzi, 26 februarie 2025, a fost semnat contractul de proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public în municipiul Pitești – etapa a II-a”, finanțat în cadrul Programului Administrației Fondului pentru Mediu privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public.
Societatea comercială câștigătoare a procedurii de achiziție este URBIO DOWNSTREAM S.R.L., iar valoarea contractului este de 3.762.380,31 de lei, inclusiv T.V.A. Durata contractului este de 5 luni, din care 2 luni realizarea proiectului tehnic și 3 luni execuția lucrărilor.
46 de străzi vizate
Prin această investiție se urmărește modernizarea și eficientizarea iluminatului public în municipiul Pitești, prin:
- înlocuirea unui număr de 1139 corpuri de iluminat existente cu corpuri de iluminat cu tehnologie LED în vederea respectării reglementărilor în vigoare;
- implementarea unui sistem inteligent de telegestiune la nivel de punct luminos, cu senzori de prezență.
Corpurile de iluminat se vor înlocui pe 46 de străzi, printre care: Nicolae Dobrin, Horia, Cloșca și Crișan, Banat, Costache Negri, Bd. Republicii, Calea Bascov, Calea Câmpulung, precum și în parcurile: Tineretului, Ștrand, Prundu, Republicii.
Proces de modernizare
Etapa actuală a procesului de modernizare și eficientizare a iluminatului public în Pitești se adaugă celor anterioare, finalizate în 2022 (prin fonduri AFM și fonduri norvegiene), în care a fost înlocuită infrastructura de iluminat public în proporție de 40% din suprafața Piteștiului, generând o economie de peste 53% a consumului de energie pentru fiecare bec schimbat.
După realizarea contractului de lucrări semnat astăzi, iluminatul public al municipiului va fi modernizat în proporție de 50%.
Se face lumină în Pitești! Contractul a fost semnat azi, 46 de străzi vizate.