
Contract semnat astăzi! Investiție de peste 24 milioane lei la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” din Pitești.
Primăria Municipiului Pitești a semnat, la data de 16 decembrie 2025, contractul de execuție pentru proiectul „Consolidare și reabilitare Corp C1, Colegiul Economic «Maria Teiuleanu», str. Teiuleanu nr. 1A, municipiul Pitești, județul Argeș”.
Finanțare prin program național
Proiectul este finanțat prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 24.259.368,13 lei (TVA inclus), din care 1.216.466,56 lei (TVA inclus) reprezintă cheltuieli neeligibile, suportate din bugetul local al Municipiului Pitești.
Perioada totală de implementare este de 20 de luni, structurată astfel: 2 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuția lucrărilor.
În urma procedurii de achiziție publică, contractul de execuție a fost atribuit Asocierii COLEN IMPEX S.R.L. (lider) – GLOBEXTERRA S.R.L. (asociat), valoarea acestuia fiind de 17.412.152,29 lei (TVA inclus).
Obiectivele principale ale investiției
Proiectul are ca scop creșterea siguranței seismice, îmbunătățirea eficienței energetice și sporirea confortului educațional al clădirii.
Intervențiile prevăd consolidarea elementelor, subansamblurilor sau a ansamblului structural, introducerea de elemente structurale și nestructurale suplimentare, precum și montarea de dispozitive antiseismice pentru reducerea răspunsului seismic.
Sunt incluse lucrări de recompartimentare, refacerea finisajelor interioare și adaptarea spațiilor pentru desfășurarea activităților educaționale în condiții moderne.
Proiectul prevede izolarea termică a fațadelor cu vată minerală bazaltică de 15 cm, izolarea soclului cu polistiren extrudat de 10 cm, precum și izolarea termică a planșeului peste ultimul nivel.
Accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități
Clădirea va fi adaptată pentru a permite accesul persoanelor cu dizabilități, conform normelor în vigoare.
Lucrările includ reabilitarea sistemelor de încălzire și de furnizare a apei calde de consum, instalarea sau modernizarea sistemelor de climatizare și ventilare mecanică, modernizarea instalațiilor electrice (curenți tari și slabi), a instalațiilor sanitare, precum și instalarea sistemelor de sonorizare și CCTV.
Proiectul cuprinde lucrări necesare pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu, precum și măsuri specifice principiului DNSH (Do No Significant Harm) și de imunizare climatică.
Contract semnat astăzi! Investiție de peste 24 milioane lei la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” din Pitești






































