
Pitești. Se mută serviciile de Permise și Pașapoarte! Unde se află noua locație preferată de piteșteni.
Prefectul de Argeș anunță
În această după-amiază, Prefectul județului Argeș, Dragoș Predescu, A făcut o declarație cu privire la subiectul mutării Serviciilor de Permise și Pașapoarte.
Dragoș Predescu, Prefectul județului Argeș: “Demersuri pentru mutarea activității Serviciilor de Permise și Pașapoarte! Ne dorim o altă locație care să corespundă, din toate punctele de vedere, nevoilor argeșenilor.
Se mută Serviciul de Permise și Pașapoarte
Încă de anul trecut, alături de șefii celor două Servicii și de colegii mei de la Administrativ, am transmis solicitări către insituțiile publice din Pitești să ne spună dacă au spații libere ce pot primi o altă destinație, respectiv cea care ne interesa- desfășurarea activității Servicului Permise și Serviciului Pașapoarte. Nu au fost disponibile spații potrivite.
Noua locație, Argeș Mall
Am trecut la etapa următoare- testare de piață în mediul privat. Una dintre ele concretizată. Astfel, ar exista posibilitatea mutării cele două activități la Argeș Mall.
Toate demersurile au fost efectuate conform procedurii de închiriere a spațiilor la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, cu respectarea tuturor cerințelor legale și cu informarea reprezentanților legali ai MAI. Așteptăm aprobarea Ministerului Afacerilor și apoi putem trece la etapa de mutare”.
Pitești. Se mută serviciile de Permise și Pașapoarte! Unde se află noua locație preferată de piteșteni.
11 Comentarii
Anonim
Domnule prefect , aceasta initiativa este putin probabila ( statul face economie , ministerul la fel ) , DAR poate reusiti sa-i ajutati pe functionarii de la permise si pasapoarte cu mobilier nou , monitoare , unitati centrale , imprimante si multe altele ……. MAJORITATEA CELOR ENUMERATE MAI SUS au cel putin 10 ani peste varsta dvs .
Anonim
De ce sa reabilitam cum trebuie ce avem ? Mai bine sa finantam bogați din bani publici… cine spala bani ??????
Prometeu
Știam ca orașul e plin de retardat-ociudati, dar asta le intrece pe toate. Un loc al bucuriei și relaxării sa fie motzat cu bugetarisme. Haosul v-a cuprins mintea. Deci vreau buletin ma duc în nord intr-o fosta Gradina de vara unde candva rulau filme , pașaport vom lua de la un Mall, Primaria va fi lângă un magazin chinezesc și taxe si impozite plătești inclusiv la fostul Centru Cultural unde candva se organiza „Simfonia Lalelelor” . Va duceți direct în cap….. Dacă nu apuc sa plec din orașul asta atunci când o sa mor o sa fiu fericita ca am scăpat de aici.
Anonim
Ceva extraordinar, când urmează sa mutați prefectura ?
Anonim
Buletinul de Ungaria s-au soarta Ucrainei .36 de ani și !!?;???
Anonim
Ce ne plimbați prin nu știu ce centre private aveți bani la bugetul local de ce nu v-ați îngrijit de această locație arată deplorabil?Ca prefect luati măsuri și ocupați-vă de această clădire știți să luați numai banii încasați de serviciile lor?Concret unde sunt banii de aici lăsați să se gospodărescă singuri numiți un gospodar din ei și totul va fi bine.
Anonim
o micuta combinatie intre prefect si aia de la mall care vor primi o chirie umflata din bani publici, ca doar nu da prefectul din buzunarul lui. ar trebui cercetat un pic prefectul ca sa se vada cu cine de la mall a facut cardasia. si mai ales in ce „circumstante”. intotdeauna cand e un „parteneriat” intre public si privat e o „omenie” in spate, vezi cazul pendiuc-publitrans… sau mai nou, situatia umplerii orasului cu semafoare aduse de o firma a unui „apropiat” al primarului.
Anonim
Va bateti joc de cetatenii jud Arges .Ac servicii publice deserveste intreg judetul nu numai Pitestiul .Remodelati si uman izati ceeace aveti
Violeta
Păi normal, cum să lași aceste servicii de Permise și Pașapoarte în centrul orașului, unde ai acces din toate părțile orașului cu autobuzele/transport în comun, aproape de CEC și de Trezorerie, unde sunt taxele de plătit, sau se gândesc cumva să încaseze toate taxele la un loc???
Anonim
Cel mai bine sa le mutați pe câmp, loc de parcare din belșug,aer curat ,Wc într o cabina din lemn ,net și energie electrica de la soare.De ce amenajați acel spațiu și sa creați locuri de parcare ? Cine are interes pentru mutarea acelui spațiu?
Anonim
Sunteți niște pungași anunțați un cacat știți există un proverb de la nemți Vasisdas ca Vasisdas dar să-l vezi pe VASISDOI cum plutește în BUTOI Cei mai în vârstă poate cunosc această zicala.