Ştiri Piteşti

Toamna Piteșteană: produse pe alese, prețuri pentru toți

toamna pitesteana 2019

Toamna Piteșteană produse — Detalii actualizate despre Toamna Piteșteană produse, pe scurt, în articolul de mai jos.

Toamna Piteșteană produse

Ieri, pe o vreme care parcă prevestea vara, primarul Cornel Ionică a dat startul în Piaţa „Vasile Milea” celei de-a 14-a ediţii a „Toamnei piteştene”, manifestare dedicată sărbătoririi recoltelor de peste an. Circa 300 de comercianţi şi producători locali şi din ţară sunt prezenţi la evenimentul care va dura până pe 13 octombrie şi care, dacă vremea va permite şi vor exista cereri în acest sens, se va prelungi şi săptămâna viitoare.

Toamna Piteșteană produse
Angajații Salpitflor ca de fiecare dată artizani ai decorurilor

Eveniment de tradiţie

Fiecare comerciant achită o taxă de 5 lei metrul pătrat zilnic pentru ocuparea domeniului public. Zona de comerţ se întinde din Piaţa „Milea” până dincolo de magazinul Trivale, spre Primărie, fiind prezenţi în Piteşti comercianţi şi producători de legume, fructe, brânză, carne, miere, vin, must şi alte produse de sezon. Nu lipsesc nici terasele de alimentaţie publică şi nici comercianţii cu produse artizanale.

„Este un eveniment de tradiţie şi mă bucur de interesul la fel de mare ca în fiecare an al comercianţilor. Sperăm ca vremea să ţină cu noi, iar piteştenii să poată să-şi facă provizii pentru iarnă şi nu numai”, a spus Cornel Ionică.

La deschidere au participat şi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean şi ai Prefecturii.

Toamna Piteșteană produse
Cea mai bună legumă porcul

Mercurial

Fumul de la grătare se înalţă în Piaţa „Milea” pe fondul muzicii populare, iar vinul şi mustul curg în paharele pofticioşilor. Cine vrea găseşte aici şi pomi fructiferi, dar şi flori, amploarea târgului fiind foarte mare. Dacă vi se face poftă de vreun mic, aflaţi că delicioşii „giganţi” a la Deduleşti se vând cu 3 lei bucata. Cârnaţii subţiri au acelaşi preţ (per bucată), în vreme ce cârnaţii groşi se vând cu 8 lei porţia.

Toamna Piteșteană produse
Fructe și legume sănătoase

O porţie de hamsii costă 6 lei, pulpa de pui pe grătar – 10 lei, pieptul de pui – 12 lei, la fel ca suta de grame de ceafă de porc, în vreme ce pastrama pe grătar este 8 lei suta de grame. Cine vrea pastramă să îşi prepare acasă găseşte la 25 lei/kg. În ceea ce priveşte mustul, litrul costă 10 lei. Cu 2 lei iei porumb pentru fiert, iar gutuile se vând cu 8 lei/kg. Alte preţuri: mere – 4-5 lei/kg; struguri – 5-8 lei/kg; teci fasole – 7 lei/kg; gogoşari – 4 lei/kg; pere – 5 lei/kg; roşii – 3 lei/kg; conopidă – 3 lei/kg. Nu lipsesc nici produsele dulci. Atenţie la… glicemie!

Toamna Piteșteană produse
Cornel Ionică țintește cu privirea ceva

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

Claudiu DiţaClaudiu Diţa