Ştiri Piteşti

Prins în flagrant când fura motorină

Prins flagrant când — Detalii actualizate despre Prins flagrant când, pe scurt, în articolul de mai jos.

Prins flagrant când

Prins flagrant când
FurtMotorina01

Poliţişti din cadrul Secţiei Rurale Drăganu au prins în flagrant delict un bărbat bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt. Potrivit celor precizate de oamenii legii, acesta este Mihai S., de 31 de ani, din Poiana Lacului, şofer de tir.

Bărbatul a fost depistat în flagrant de poliţişti chiar în timp ce sustrăgea motorină din rezervorul unui autocamion aparţinând angajatorului său.

Cantitatea de 60 de litri de motorină a fost recuperată şi restituită părţii vătămate, iar în cauză a fost înregistrat dosar penal pentru furt calificat.

Este cel de al doilea caz de acest gen din ultima perioadă, precedentul, despre care am relatat ieri, fiind al unui bărbat de 41 de ani, din Târgovişte, fost angajat al unei firme de transport din Argeş. Când a fost concediat de la locul de muncă, dâmboviţeanul a luat cu sine cardul de alimentare cu carburant pe care ulterior l-a folosit pentru a procura cinci tone motorină, pe care a comercializat-o în interes propriu.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

Val. NicolauVal. Nicolau