Ştiri Piteşti

IONICĂ, MUTARE STRATEGICĂ

IONICĂ MUTARE STRATEGICĂ — Detalii actualizate despre IONICĂ MUTARE STRATEGICĂ, pe scurt, în articolul de mai jos.

IONICĂ MUTARE STRATEGICĂ

După grandioase realizări care au stârnit invidia edililor de la Cluj, Oradea, Sibiu şi alte oraşe „mărunte” din ţară, Primarul-şef al Piteştiului, domnul Ionică se pregăteşte pentru campania alegerilor locale.

Fiindcă jocurile sunt în toi, partidele aşteptând parcă mutarea adversarului, iată, cu aproximativ trei luni înainte de alegeri nu avem încă un candidat cert din partea formaţiunilor politice mari din muncipiu.

La PSD Piteşti, sunt vreo trei posibili candidaţi şi niciunul anunţat oficial, cu excepţia lui Cristian Gentea care, ştim cu toţii, a fost numit după votul preşedintelui PSD Argeş, pentru ca apoi să fie retras în dispozitiv. Sorin Apostoliceanu este pariul meu, pe care mi-l asum (aştept să bat palma cu cine e dispus să mizeze pe altcineva), dar să nu uităm de primarul în funcţie care e cel mai mare gospodar pe care l-a avut Piteştiul.

Vedem cu toţii, în mandatul lui Ionică s-au făcut o mulţime de investiţii de care piteştenii se bucură zi de zi. Să numim câteva: pieţele arhipline, sistematizarea traficului şi grija faţă de mediu, curăţenia din cartiere, aerul curat pe care îl respirăm în inima municipiului, protejarea Pădurii Trivale, promovarea sportului şi a tinerilor şi câte şi mai câte. Completaţi voi lista.

În aceste condiţii, aproape că e inexplicabil de ce colegii de partid ezită să-l desemneze candidat. Până una alta, mai în glumă mai în serios luaţi cu titlu de pamflet şi recomandarea noastră pentru actualul edil, dacă după alegeri nu-şi mai găseşte loc de frunte în Piteşti. Are o mulţime de oportunităţi! Dar cea mai credibilă pare a fi vopsitoria.

IONICĂ MUTARE STRATEGICĂ
ionica

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Asistent Ziarul Argeșul

George Olteanu George Olteanu

4 Comentarii

  1. Nu au cum sa-l desemneze nici daca vrea. Ionica a castigat procesul in fata modului in care l-a destituit fostul prefect insa cel cu ANI are hotarare definitiva si ca atare orice candidatura va fi blocata din fasa. Pe de alta parte dupa ce a jucat in rolul lui Veritas si-a atras toate antipatiile de pe lumea asta si de pe cealalta. Si eu tot pe ametitul de Apostoliceanu il vad in carti ( cartile fiind candidatura)

    1. Apreciez poziția dvs. Dar nu cred ca ii este interzisă participarea la alegeri, fiindcă justiția l-a repus in funcție. Ultima hotarare, de care se poate folosi. Deci poate fi primar. Dați-ne mai multe explicatii cu Veritas care inseamnă adevar. Da, si eu merg cu Apostolniceanu, are mai multe șanse

  2. Fara penali in functii publice!In tari civilizate oamenii mai au bunsimt sa nu candideze daca au probleme penale,in Romania este altceva.Chiar nu mai exista un om cinstit care sa fie primar in Pitesti?Chiar trebuie ca PSD sa tot conduca Pitestiul si Argesul,putem pune un om de la Partidul Verde sau Partidul Violet.Poate se mai schimba ceva!

    1. Poate fi si de la partidul kkt. Omul să fie ce trebuie. Partidele ii ascund pe toti ticalosii, oportuniști din fașă, sau după ce ajung sus
      Dacă, cum spuneți, de la partidul… Verde sau Papură Vodă, ce am făcut? Dacă omul este pentru…rade tot?!
      .

Comentariile sunt închise.